Isteria s-a terminat cu un mare fâs. Așa cum era de așteptat, nici de data asta nu a explodat mămăliga. Românii au penibilul în ADN și nu se sfiesc vreodată să arate asta. Cu mic cu mare, ca oile, au „protestat” din nou fără vreo finalitate. În afară că și-au umplut telefoanele cu selfie-uri din mijlocul drumului, ce naiba au realizat?
Eu unul latru de câțiva ani pe toate canalele unde am acces despre multe probleme. De la câinii vagabonzi până la vaccinare. De la nesimțirea unora și prostia din jur până la drumuri. De la mâncarea scumpă și proastă până la mizeria din jur. Și? De acord, la fel de penibil sunt și eu, că doar nu fac parte din vreo specie extraterestră. Însă îmi va trece cât de curând. Mult zgomot pentru nimic. Ați simțit fiecare dintre voi, protestatari de facebook, inutilitatea opiniei publice. Ați afișat doar vrăjeala aia cu „am tras un semnal de alarmă”. Pe bune? Voi aveți expresia asta care vă caracterizează impotența mioritică, iar cei care ne conduc au echivalentul. Celebrul „vom face”. Diferența e că ei câștigă voturi și bani cu ea. Voi câștigați like-uri. Care-i prostul?
Vă spun sincer că nu vom avea vreodată autostrăzi. Nu numai în regiunea asta oropsită. Nici în țară nu va fi mare brânză. Sunt multe motive. Dezinteresul decidenților. Oculta care, după unii, lucrează la menținerea României într-o stare de subdezvoltare cronică. Lipsa muncitorilor calificați. Că nu poți face un proiect de asemenea anvergură cu toți neica nimeni. „Pricepuții la orice”, care au mai rămas în țară. Vreți exemple? Uitați-vă în jur. Cu ce firme să construiești? Cu astea care nu sunt stare să alinieze un canal la nivelul asfaltului? Dar, nah, câștigă licitații sau dau în judecată statul când nu câștigă. Doar așa, de răutate și ca să blocheze orice. Cu muncitori care sprijină lopata când nu-i vede „șeful” și de multe ori, chiar împreună cu el? Cu „minți luminate” care fac ziduri în mijlocul străzii sau pun borduri de un metru, să ai unde îți rupe mașina sau picioarele? Cu autorități luate permanent prin surprindere când ninge sau plouă mai tare? Că paralizează tot de la 10 cm de zăpadă pe drumuri. Cu din ăștia vreți voi să modelați țara? Ăștia să vă aducă vouă civilizație? Mă îndoiesc profund.
Nu suntem în stare să-i tragem de mânecă pe liderii de la nivel local să repare naibii drumurile astea de banană pe care le avem. Să ne asigure parcări. Să ne asigure un transport public eficient. Aveți impresia că îi veți putea determina pe cei de la București să vă bage în seamă? Voi ați căscat bine ochii? Ați văzut câtă nesimțire e pe acolo? Îți dă Europa bani, ție țară cică membră UE. Și tu nu-i vrei. Că, nah, trebuie justificați până la ultimul cent. Mai bine facem noi un parteneriat public privat, un fel de cumetrie românească în care toți au de câștigat. Ce ne trebuie nouă fonduri europene? Deh, când ai cu ce, nu ai cu cine.
Marea majoritate a votat pentru pensii și salarii mărite. Ce contează că măririle astea nu vin din creșterea producției interne ci din împrumuturi rostogolite? Nouă să ni se dea. Ne facem că muncim, dar vrem să ne îmbuibăm cu de toate.
Istoria e ciclică. Mai știți criza din 2008, da? Imensul balon pe care-l umflă guvernanții acum va plesni la un moment dat. Deja se vorbește de concedieri în sistemul bugetar. De ce? Că recesiunea bate la ușă, de aia. Deocamdată am generat doar inflație. Ce luați pe mere dați pe pere. Când tragi linia, ce am produs în afară de adaos comercial? Nimic. Cum poți avea creștere sănătoasă? Prin investiții. Noi nu suntem în stare să reparăm câteva drumuri și credeți că vom fi capabili să facem autostrăzi? Să generăm locuri de muncă și să ridicăm țara din șanț? Cu și pentru cine? Pentru patrioții de internet? Pentru tfl-iștii care nu înțeleg nimic din nimic? Pentru pensionarii care mai mult stau pe la cabinetele medicale? Pentru lăcustele care devastează doar magazinele de crăpare? Când o țară are bibliotecile goale și starea de igienă, educație și sănătate a populației ei e precară, e evident faptul că se află în lumea a treia, nu în civilizație, așa cum are pretenția.
Contează toate astea? Sunt convins că nu. Mai dăm un like, mai facem un selfie de la „proteste” și apoi mergem să mâncăm, că altceva nu ne duce capul. Cel care a construit metrul simbolic de autostradă a strâns în jurul lui, pentru un sfert de oră, foarte multă lume. Și? Ce mare scofală? Evenimentul ăsta e ca o picătură de cerneală într-un ocean. Se vede un timp, dar nu-i schimbă culoarea.
Discursul de la București, de peste 30 de ani, indiferent de culoarea politică este „Noi dezvoltăm țara. Aducem prosperitate și bani mai mulți românilor”. Uitați-vă bine în jur. Asta e dezvoltarea promisă. Exodul populației active. Poate au plecat să-i învețe pe alții cum să se dezvolte și ei. Poate n-au mai suportat atâta bine în țară. Au plecat din cauza nivelului de trai prea ridicat, nu? Și au lăsat în urmă drame. Au lăsat în urmă o țară de copii și moșnegi. O țară anemică și muribundă. La cheremul necrofagilor.
Pentru tot ce e în jur suntem responsabili fiecare dintre noi. Avem ce merităm. Aici ne-a adus nepăsarea și viața vegetală în care ne complăcem de atâta vreme. Țara asta e după chipul și asemănarea noastră. Nu mai căutați vinovați. Doar uitați-vă în oglindă.