Nu mă apreciază-mă

Noroc cu 1 Martie că mai abate puțin opinia publică de la cele mai animatoare subiecte ale momentului. Nu mă refer la circul din politică; ăsta, din păcate, nu se termină niciodată. Anul acesta, mărțișorul capătă noi valențe și reușește să mai distragă atenția lumii atât de preocupate de performanțele artistice ale conaționalilor. Ai naibii de cunoscători și pasionali consumatori ai cinematografiei, românii au sărit, cu mic cu mare, nu să umple sălile de cinema, cum ar fi firesc dacă e să ne luăm după parcursul românesc al ultimilor ani, ci să-și scoată ochii pe marginea peliculei „Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, premiată la Berlin cu Ursul de Aur. Ba că e o mizere, ba că nu se înțelege demersul artistic. Nimeni însă nu a văzut filmul. Nici eu, și de bun-simț ar fi să nu deschid subiectul. Fără să mă poziționez în vreuna din tabere, constat că totuși chestiunea ține de morală (chiar creștină). Nu de pudoare, să nu ne înțelegem greșit, ci de faptul că avem cu toții loc sub soare. De ce trebuie mereu să ne convingem unii pe alții că adevărul ne aparține? De ce e musai să avem dreptate, să demonstrăm asta și să ne revendicăm locul de învingător? Repet, nici eu nu am văzut filmul, dar logica-mi spune că la o competiție de asemenea anvergură nu se califică orice producție făcută fără noimă, în derâdere, aiurea. Presupun că odată acceptată în festival, pelicula are deja un standard. Despre faptul că e premiată pentru cel mai bun debut am putea spune că e un gest de încurajare. Ba mai mult, filmul a câștigat marele trofeu, Ursul de Aur. Dar de ce să facă specialiștii așa ceva, câtă vreme n-ar merita? Doar pentru că sunt niște perverși? Toți cei 7 membri ai juriului să aibă probleme de asemenea natură? Complet neverosimil. În mare, am priceput că subiectul e unul tabu. Intimitatea este prin însăși semnificația cuvântului ceva ce n-ar trebui să intereseze pe ceilalți. Este evident însă că Adina Pintilie nu a avut nicio clipă în intenție și nici n-a făcut un film pentru adulți. Este un subiect ce ține de natura umană, fie că ne place, fie că nu, dar dacă astfel de imagini și mesaje ne fac rău, cred că e bine să nu vizionăm un asemenea film. Cine suportă oglinda pusă în față, cine poate vedea dincolo de scene și înțelege personajele emoțional, poate alege, la rândul său, să-l vadă. Sunt ferm convinsă că cei mai mulți dintre români nu vor viziona acest film. Dintre cei ce-l vor vedea, multora nu le va plăcea. Restul, fie vor fi înțeles ceva, fie se vor face că au înțeles pentru că e cool să nu fii mainstream. Dar apropo de verdicte și majorități: un film premiat nu înseamnă că trebuie să placă maselor. Nu peste tot se aplică reguli de Oscar, nici de Bollywood. Pentru că școala europeană de cinematografie este radical diferită de cea americană, un film premiat pe bătrânul continent are toate șansele să nu fie un succes de public. Sunt lucruri diferite și nici măcar nu trebuie să le înțelegem. Dar e obligatoriu să le respectăm. Și mai ales să ne respectăm!