Nu locul te mântuiește, ci purtarea și voința

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă semințele pe cale, tot așa noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creștin dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui. Iar dacă vreți, am să vă aduc martor de credință pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17). Este deci nevoie de fapte; fără ele nici numele de creștin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată, și nu luptă pentru împăratul care îl hrănește? Ar fi poate mai bine să nu stea în armată decât să batjocorească cinstea împăratului.
Așa și cu creștinii. Nu merită oare să fie pedepsiți când nu luptă pentru împăratul lor? Dar pentru ce spun: când nu luptă pentru împăratul lor? Dare-ar Dumnezeu să lupte pentru sufletele lor!
Mântuirea
„Dar cum pot, mi se poate spune, să fiu în lume, înconjurat de treburi, să slujesc împăratului și să mă mântui?” Ce spui, omule? Vrei să-ți spun pe scurt că nu locul te mântuiește, ci purtarea și voința? Adam era în rai, ca într-un port, și s-a înecat (Facere 3, 1-24); Lot era în Sodoma, ca pe mare, și s-a mântuit (Facere 19, 16); Iov stătea pe gunoi și s-a îndreptățit (Iov 2, 8), iar Saul era în mijlocul bogățiilor și și-a pierdut împărăția – și pe cea de aici și pe cea de dincolo.
Nu te poți apăra spunând: „Nu pot să fiu și în lume, înconjurat de treburi, și să mă și mântuiesc”.
Știi de unde ne vine acest gând? De acolo că nu ne rugăm des și nici nu venim des la biserică.
Oare nu vedeți pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum stăruie și cum pun pe alții să intervină ca să dobândească ce doresc? Aceste cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieștile slujbe și celor care se pun la sfat și pălăvrăgesc în timpul înfricoșatei și Sfintei Liturghii. Ce faci, omule? N-ai făgăduit, zicând: „Avem către Domnul”, când preotul a spus: „Sus să avem mintea si inimile”? Nu îți este teamă, nu te rușinezi să fii găsit mincinos în acel ceas înfricoșător?
Sfintele taine
Vai ce minune! Masa cea de taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se nevoiește pentru tine, foc duhovnicesc izvorăște din preacurata masă, heruvimii stau împrejur, serafimii, care cu șase aripi își acopăr fețele, zboară pe deasupra, toate puterile cele netrupești, împreună cu preotul, se roagă pentru tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, sânge curge din preacurata coastă în potir spre curățirea ta, și tu nu te înfricoșezi că ești găsit mincinos în acest înfricoșător ceas? Ai o sută șaizeci și opt de ore pe săptămână; și din acestea Dumnezeu Și-a oprit pentru El numai o singură oră; și cheltuiești și această oră în treburi lumești, în glume, în discuții. Cu ce îndrăznire, deci, te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni oare să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ți-ar fi mâna plină de murdărie? Nicidecum!
Împărtășirea
Să nu socotești că este pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară ca celelalte mâncăruri. Ferească Dumnezeu! Să nu gândești așa!
Ci, după cum ceara, unindu-se cu focul, nu pierde nimic și nimic nu prisosește, tot așa socotește și aici! Sfintele Taine intră în ființa trupului. De aceea, când ne apropiem să ne împărtășim, să nu socotim că ne împărtășim cu dumnezeiescul Trup ca din mâna unui om, ci să socotim că ne împărtășim cu dumnezeiescul Trup ca din cleștele de foc al serafimilor pe care l-a văzut Isaia (Isaia 6, 6-7). Iar cu dumnezeiescul Sânge așa să ne împărtășim ca și cum am atinge cu buzele dumnezeiasca și preacurata coastă a lui Hristos.
(Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, sursa: www.ziarulumina.ro)