Nu locul te mântuiește, ci purtarea și voința

Să nu plecăm din biserică în timpul Sfintei Liturghii și, iarăși, nici când suntem în biserică, să stăm de vorbă
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă semințele pe cale, tot așa și noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creștin, dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui.
Iar dacă vreți, am să vă aduc martor de credință pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17). Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de creștin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată și nu luptă pentru împăratul care îl hrănește? Ar fi poate mai bine să nu stea în armată, decât să batjocorească cinstea împăratului.
Așa și cu creștinii. Nu merită oare să fie pedepsiți când nu luptă pentru împăratul lor? Dar pentru ce spun: când nu luptă pentru împăratul lor? Să dea Dumnezeu să lupte pentru sufletele lor!
Dar cum pot, mi se poate spune, să fiu în lume, înconjurat de treburi, să slujesc împăratului și să mă mântui.
Ce spui, omule? Vrei să-ți spun pe scurt că nu locul te mântuiește, ci purtarea și voința? Adam era în rai, ca într-un port, și s-a înecat (Facere 3, 1-24); Lot era în Sodoma, ca pe mare, și s-a mântuit (Facere 19, 16); Iov stătea pe gunoi și s-a îndreptățit (Iov 2, 8), iar Saul era în mijlocul bogățiilor și și-a pierdut împărăția – și pe cea de aici și pe cea de dincolo. Nu te poți apăra spunând: „Nu pot să fiu și în lume, înconjurat de treburi si să mă si mântui”.
Știi de unde ne vine acest gând? De acolo că nu ne rugăm des și nici nu venim des la biserică. Oare nu vedeți pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum stăruie și cum pun pe alții să intervină, ca să dobândească ce doresc? Aceste cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieștile slujbe și celor care se pun la sfat și pălăvrăgesc în timpul înfricoșatei și Sfintei Liturghii. Ce faci, omule? N-ai făgăduit zicând: „Avem către Domnul”, când preotul a spus: „Sus să avem mintea si inimile”? Nu ți-i teamă, nu te rușinezi să fii găsit mincinos în acel ceas înfricoșător?
Vai ce minune! Masa cea de taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se nevoiește pentru tine, foc duhovnicesc izvorăște din preacurata masă, heruvimii stau împrejur, serafimii, care cu șase aripi își acopăr fețele, zboară pe deasupra, toate puterile cele netrupești împreună cu preotul se roagă pentru tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, sânge curge din preacurata coastă în potir spre curățirea ta, și tu nu te înfricoșezi că ești găsit mincinos în acest înfricoșător ceas? Ai o sută șaizeci și opt de ore pe săptămână și din acestea Dumnezeu Și-a oprit pentru El numai o singură oră; și cheltuiești și această oră în treburi lumești, în glume, în discuții. Cu ce îndrăznire deci te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni oare să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ți-ar fi mâna plină de murdărie? Nicidecum!
Să nu socotești că este pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară ca celelalte mâncări. Ferească Dumnezeu! Să nu gândești așa! Ci, după cum ceara, unindu-se cu focul, nu pierde nimic și nimic nu prisosește, tot așa socotește și aici. Sfintele Taine intră în ființa trupului. De aceea, când ne apropiem să ne împărtășim, să nu socotim că ne împărtășim cu dumnezeiescul Trup ca din mâna unui om, ci să socotim că ne împărtășim cu dumnezeiescul Trup ca din cleștele de foc al serafimilor, pe care l-a văzut Isaia (Isaia 6, 6-7); iar cu dumnezeiescul Sânge așa să ne împărtășim, ca și cum am atinge cu buzele dumnezeiasca și preacurata coastă a lui Hristos.
Așadar, să nu plecăm din biserică în timpul Sfintei Liturghii și, iarăși, nici când suntem în biserică, să stăm de vorbă. Să stăm cu frică și cu cutremur, cu ochii plecați în jos, dar cu sufletul înălțat spre Dumnezeu. Să suspinăm, fără să ni se audă glasul, dar cu inima să ne bucurăm. Oare nu vedeți cât de nemișcați stau cei ce sunt lângă împăratul acesta pământesc, trecător și muritor? Nu scot o vorbă, nu se clintesc, nu aruncă ochii ici și colo, ci stau înfricoșați, triști și plini de cutremur. Ia pildă de la ei, omule, și te rog să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu așa cum te-ai duce înaintea împăratului celui pământesc. Dar trebuie să te înfățișezi cu mult mai multă frică înaintea împăratului celui ceresc. Acestea vi le-am spus adeseori și nu voi înceta a vi le spune, până ce nu voi vedea că v-ați îndreptat.
(Sf. Ioan Gură de Aur, Din ospățul Stăpânului, sursa: www.ziarulumina.ro)