În dimineața meciului, am spus la radio că scorul va fi 2-1 pentru Unirea Urziceni. Faptul că n-a fost decât 1-1 nu e întâmplător, dar nici mari dureri de cap n-ar trebui să ne dea nouă, suporterilor, întrucât nu cred că se îndoiește cineva de prezența Urziceniului, la primăvară, măcar în Europa League, deși eu încă am convingerea că prinde locul 2 în grupă și continuă chiar în Champions’ League. Condiția ar fi ca noi să-i batem de două ori pe Glasgow Rangers (lucru pe deplin plauzibil, nu?) iar Sevilla să-i ia toate punctele lui Stuttgart. Astfel, la data la care noi vom juca cu Sevilla, ea va fi deja calificată și nu se va da de ceasul morții să ne bată. În plus, dacă Stuttgart nu ia mai mult de un punct la Glasgow (în fond, de ce i-ar bate acolo dacă la Stuttgart n-a putut?) lucrurile stau și mai bine pentru noi. Vă repet, după ce am văzut integral meciul dintre Stuttgart și Rangers, în prima etapă, Urziceniul mi s-a părut mai bun, chiar așa bătut la Sevilla cu 2-0. Vorba poetului, om trăi și-om vedea.
Unde s-a irosit posibila victorie de alaltăieri? Întrebarea e retorică, iar răspunsul e de-a dreptul simplu: victoria s-a irosit nu în cele 90+3 minute, ci în fiecare etapă din campionatul actual, și din cel precedent, și din toate celelalte campionate din toate diviziile în care a jucat Unirea Urziceni. Aici e cheia enigmei: ați văzut ce repede am luat gol? V-ați întrebat de ce? Eu cred așa: că la noi, în fiecare etapă, meci cu meci, fotbalul nu începe în secunda 1 a primului minut, ci mai încolo, iar uneori nu începe deloc. Jucătorii noștri sunt obișnuiți s-o ia mai ușurel, iar când joacă cu vreo echipă mai slabă ei așteaptă pur și simplu să vină golul de la sine. Contează, adică, mai mult pe teama adversarului decât pe propriul joc. Iar adversarul nejucând mai nimic, evident că nici ăia buni, în cazul nostru Urziceniul, nu joacă nimic cam vreo 26 de etape dintr-un campionat. Ăia, nemții sau oricare alții, cum a fluierat arbitrul, o și iau din loc. După care se petrece inevitabilul. Aștept ca în următoarele etape să mănânce jar în campionat, astfel încât în Champions’ League să intre cu motoarele turate. Ritmul ăla de jocuri miercuri-sâmbătă-miercuri e, cică, obositor pentru români. Da, o fi, dar dacă-ți intri în el, treaba merge de la sine. Iar Dan Petrescu așa a jucat, timp de vreo 6 ani. Dacă reușește să le explice și jucătorilor lui chestia asta, restul e simplu: ne calificăm de pe locul 2, că mai slabi nu suntem nici decât Stuttgart, nici decât Rangers.
