Nu joacă acasă, ci în deplasare



Când Gigi Becali a plecat de la Rahova spre a-și pune viză de flotant la Poarta Albă, el și avocații lui vedeau mișcarea asta ca pe una deosebit de inteligentă. Ba și profitabilă, în sensul că, ziceau ei, eliberarea se vedea mai dihai ca în piesa aia clasică de pârnaie pe care o tot cântam la corul școlii în anii ’60, când erau la mare preț suferințele îndurate de comuniști la Doftana pe timpul „odiosului regim burghezo-moșieresc”: „Privesc din Doftana prin gratii de fier / Departe, în zare, un petic de cer”! Ei, peticul de cer din zarea lui Gigi se vedea mult mai aproape și mai limpede, părând doar o formalitate. De ce nu s-a finalizat cu „happy end” întreaga tevatură? Hai să facem un scurt istoric. Mai întâi, dacă vă amintiți, Gigi n-a crezut nici o clipă că va fi condamnat. Sau nu în procesul ăsta în care de fapt nici n-avea vreo vină, singurii care ar fi trebuit băgați la bulău fiind Babiuc și banda de la Ministerul Apărării. În sfârșit, nici n-a ajuns bine la pârnaie, că am și aflat că va fi eliberat urgent, blitz, „in no time”, întrucât familia are nevoie de el pentru un milion de chestii. N-a fost eliberat. Tot cam pe atunci, s-a schimbat banda de avocați incompetenți cu o alta: tot bandă, ba încă și mai incompetentă, avându-i în moț pe un milițian agramat (ăsta-i pleonasm!) pe nume Pavel Abraham, reciclat ca avocat și pe o fosilă specialistă în cântări afone de revelion TV: Paula Iacob. Ăștia cred că i-au cerut bani cam cât pentru două calificări în grupele Champions’ League, bani pe care Becali trebuie să fie prost rău ca să-i fi dat, din moment ce ăștia tot vorbeau pe la televizor în timp ce el vorbea tot la vorbitor! Nu cred că Gigi nu s-a strâmbat la ei. Ba mai cred că le-o fi dat d-aia, ca lu’ Dinamo, nu bani! Iar ăștia, cuprinși de disperare, au luat-o în toate direcțiile: ba că-i bolnav la cârcă, ba că pleacă la moșia lui Hagi, oricum, e ca și eliberat. Iaca, nu-i! De ce? Păi cum să-i dai drumul spre muncă fizică grea unui suferind de coloană? Așa că stați liniștiți: Gigi e ca și eliberat. Peste 2 ani și ceva!



Recomandări