Discuție de „culți în cap” (așa se chema o cârciumă din Craiova) cu Liiceanu în centrul prezidiului și regele Cioabă în sală. Mai-marele țiganilor primește dreptul la cuvânt după ce asistă la o polemică înverșunată între intelectuali. Intelectualii vorbesc despre politicieni, despre președintele României, despre certurile „ca la ușa cortului”. Majestatea sa Cioabă (am zis, sper, corect, pentru a nu mă trezi cu vreun protest de insultă) e nemulțumit, pe bună dreptate, de utilizarea, inclusiv în presă, a formulei pe care am citat-o mai sus. E nedrept, zice vorbitorul, să spunem că politicienii se ceartă „ca la ușa cortului”. Cortul este jignit, iar șatra se simte insultată. Noi vorbim mai civilizat.
Gâlceava iscată cu aproape doi ani în urmă între partenerii de campanie electorală Băsescu și Tăriceanu pare a nu mai avea sfârșit. O vreme, Băsescu a dat cu parul, a ciomăgit, de obicei la ore de vârf, cu toate tunurile televiziunilor îndreptate spre lustruita sa chelie. Tăriceanu a încasat ca o vită de tracțiune în care dai cu biciul și ea tace, dar merge mai departe. De la o vreme Tăriceanu răspunde. Răspunde chiar apăsat. Dă Băsescu un pumn, răspunde și el cu doi. Un upercut în moacă declanșează o replică de mănușă de box așișderi. O emisiune televizată, avându-l ca invitat pe Călin Popescu Tăriceanu, este întreruptă intempestiv de Traian Băsescu. Nu-i prima oară când președintele intră peste emisiuni în direct. Nu demult, la Turcescu, a intervenit o dată, promițând să fie pentru ultima dată. După trei minute a intervenit iar, bâlbâind niște corecturi din care n-am înțeles nimic. Nu s-a isprăvit emisiunea că Traian Băsescu a intervenit pentru a treia oară. Imixtiunea în interviul premierului n-a fost, în consecință, o noutate. Mă rog, președintele îl acuză pe premier că minte, premierul dă replica în formula cine zice ăla e. Mă așteptam ca povestea să se încheie aici, mai ales că cei doi au plecat fiecare în alt colț de lume: Traian Băsescu la Mubarak, în Egipt, lângă piramide, Călin Popescu Tăriceanu, în Țara Soarelui Răsare, unde se va vedea, între alții, cu împăratul Japoniei. O replică la sus-pomenita ceartă vine, chiar în aceste zile, în formă scrisă de la premier, care nu uită să amintească amănuntul că el nu se coboară la nivelul „dialogului de mahala” pe care îl practică președintele. Dialogul de mahala, cu alte cuvinte, se internaționalizează. Mă aștept ca în Cairo, președintele Traian Băsescu, politicianul care trece cu viteza luminii de la hă, hă, hă la plâns în hohote, să lăcrimeze pe umărul președintelui Mubarak, căruia îi va povesti cum este primul ministru al României prieten cu Dinu Patriciu care lui îi este dușman de moarte și ce măgării financiare fac ăștia doi. Tăriceanu nu va pierde nici el prilejul să-i amintească omologului nipon, poate chiar împăratului, amănunte pe care ambasada respectivului stat la București le-a expediat ușor. Cum președintele țării favorizează, prin consilierul Stolojan, firma controlată de ruși Alro, dându-i curent la juma de preț. În respectivul caz se vorbește în draci de comisioane de milioane de euro, palmate de personaje cotroceniste. Să se preteze domnul Stolojan sau doamna Elena Udrea la așa ceva? Cum pot fi, Dumnezeule, ponegriți niște oameni onorabili!
Cele două tabere, perfect conturate, scot la înaintare cam același personaje. Domnul Băsescu își are centru înaintaș o femeie, pentru unii serafică. Mie nu-mi pare. E vorba de Elena Udrea, a cărei distanță față de președinte, prin accesul pe scurtătură la conducerea Partidului Democrat, nu s-a micșorat. Ea rămâne lipită, simbolic vorbind, de pieptul vânjos al șefului statului. Theodor Stolojan atacă pe flancul stâng chiar dacă se dă, fără să-l creadă nimeni, de dreapta. Stângaciul Stolojan e din ce în ce mai stângaci și mai puțin convingător în discursul politic. Cealaltă tabără, cu Tăriceanu șef de oștire, îi scoate la înaintare pe Ludovic Orban și Crin Antonescu. Uneori, cu voce din of, cuvântează grav Puiu Hașotti. Fiecare tabără își are violențele ei de limbaj. Mă întreb, ca ardeleanul care se uită o zi întreagă prostit la gâtul nesfârșit al unei girafe, concluzionând că așa ceva nu există, cui folosește tărăboiul. Nouă, presei, pentru a avea ce mâzgăli pe hârtie. României, în momentul de grație al intrării în Uniunea Europeană, în nici un caz.
