Cu un ton relaxat, președintele Băsescu (ce ironie onomastică pentru destinul democratic al României!), ne-a spus pe la miezul nopții că situația e sub control, sub controlul său firește. Adică murim. Concluzia șugubeață e învelită în staniolul cifrelor și în doct-ininteligibile demonstrații financiar-economice. Murim, ce mare brânză? Dacii din care ne tragem (e drept că de la o vreme istoricul Elena Udrea ne lămurește că de fapt nu prea ne tragem din daci, ci doar din Traian Băsescu) mureau și ei râzând, deci o anumită susținere în arheologia neamului există. Crapă întâi, cum e și normal, pensionarii. Pagubă în ciuperci, adică în hodorogi. Suit pe un scaun în televizoare, fără cohorte de consilieri și susținători politici, ca în campania electorală, Traian Băsescu a vrut să transmită concomitent și definitiv ideea că El singur e Dumnezeu. El decide, el e stăpânul și, pentru a prelua o expresie uzuală, i se fâlfâie. Cel din cer nu-și permite, oricât de atotputernic ar fi, să i se întrevadă o astfel de îngâmfare bulevardieră. Printre snoavele prohodului eminamente umoristic aflăm și câteva dintre cele spuse partidului vasal. Am promis eu, măi gânganie obraznică, pensii minime de 5 milioane lei? Se adresa (vorbele mele sunt din subtext) unui parlamentar portocaliu care își permitea luxul memoriei. Am zis eu așa ceva? Poate eram sub influența băuturilor alcoolice sau eram în campania electorală. În campania electorală, acreditează fără să clipească președintele, poți minți orice, că se uită și se iartă. Ce ținere de minte au babele alea de la țară care au pensii de 10 lei și pe care le-am cumpărat electoral cu un kil de mălai și o basma cu portretul meu? În plus nu-i merită nici pe ăia, că ceapiștii n-au cotizat, în dobitocia lor, la sistemul de pensii, iar ce le dăm, din milă, se cheamă ajutor social. Poți să te duci în curte la amărăștenii ăștia și să le pui impozit pe capră, pe oaie, sau pe măgar? Nu poți. Deci tăiem.
Înțeleg, în nepriceperea mea gazetărească, uzată în atâția ani, că măgarii, în epoca Băsescu, nu vor fi impozitați. Dacă sunt măgarii la care mă gândesc eu, nici n-au fost impozitați vreodată. Măgarii scapă mereu de fisc, iar unii dintre ei circulă, precedați de girofar, pe bulevardele neîncăpătoare ale Capitalei. Nu vă atingeți, a transmis ferm și amuzat președintele, pus întruna pe râs, de măgari.Firește, nu putea fi vorba decât de măgarii puterii. Cei din curțile țăranilor erau doar cârja unei simbolici demonstrative, utile în colorarea discursului.
Să rămân, dacă tot veni vorba, la măgarii cu girofar. Din programul băsescian de austeritate ei nu numai că nu sunt impozitați, dar absentează cu desăvârșire. Din spusele mitraliate ale domnului Boc (tipul acela mărunt care se dă mare și prim) în fiecare minister am avea câte unul, maximum doi secretari de stat. Secretarii de stat sunt niște flămânde jumătăți de ministru, termite pentru buget și sfredelitori hulpavi în afacerile care aduc peșcheș. Treburile murdare sunt făcute adesea, pentru a proteja igienic ministrul, de secretarii de stat. De stat, în restul timpului, degeaba. Ei bine, după aplicarea măsurilor Băsescu-Boc de „austeritate” avem peste 300 (trei sute) de secretari de stat, cât un parlament unicameral baban. Toți acești amploaiați, neatinși de șomaj, consumă, nu glumă, au secretare (una cu cafelele, una cu curieratul, una cu spus zâmbitoare „bună-dimineața” șefului, înainte de a pleca la birou), șoferi, aparat birocratic propriu. Toate garajele cârmuirii gem de limuzine ultimul răgnet. Toată armata asta are telefoane celulare achitate de la buget, drept de decont la deplasări, avantaje și prime obraznice, date pe bunăvoință. Și bunăvoință a fost din belșug, până s-a ajuns la fundul sacului. Turma asta (rămân la simbolica prezidențială cu caprele, oile și măgarii) n-ar cam trebui tunsă numeric și scotocită pe la avantaje? Pe la fiecare ușă de înalt amploaiat găsești doi, trei, patru băgători de seamă care se fâțâie pe acolo, îndeletnicirea fâțâitului fiind retribuită consistent. Boc și-a adus fâțâitori și fâțâitoare de la Cluj (una, mută, e, cică, purtător de cuvânt!) care au drept de avion pe banii statului că nu pot înțepeni niște ardeleni fițoși între Miticii de la București și drept la plata camerei în hoteluri de lux sau vile de protocol discrete. Aici își hodinesc energiile neconsumate și mai scapă și prin străinătățuri, în cohorta șefului. Despre ei n-a prea vorbit, în discursul lui bășcălios și râzător, Traian Băsescu. Amnezie? Nu știu. Oricum, sunt sigur că n-am mai auzit vreodată în viața mea un discurs la o înmormântare, pe marginea unei gropi care-și așteaptă mortul deja îmbălsămat, rostit și pigmentat cu atâta frivolitate și cinism.
