Nu-i pe politică, e „pe partea economică”!

N-am să abordez cazul Becali în registru miștocăresc-pamfletistic, pentru că așa este creștinește: să nu râzi de omul aflat la necaz. Cât privește omul despre care vorbim, probabil că este cea mai alambicată ființă din spațiul public românesc, el însuși neștiind probabil unde să se încadreze: la escroci fără frontiere sau la binefăcători fără limită? La păcătoși (care înjură, fumează, joacă table pe ’j de mii de euro) sau credincioși pentru ca Biblia e lege? Dincolo de toate astea, pentru mine, George Becali este o victimă: a propriului temperament, a lipsei de școală / cultură / maniere, dar mai mult decât orice, este o victimă a democrației. A acestei democrații pe care creatorii ei din prima fază (începutul anilor ’90) o defineau ca „originală” și nu greșeau: este singura democrație din lume ai cărei beneficiari majori au devenit tocmai cei care într-o societate normală ar fi doar anonimi într-o mulțime fără identitate, de tipul Becali (tot tribul, nu doar întâiul condamnat), Dragomir, Copos, Nețoiu etc. Vreau să spun că prin fotbal (de fapt, prin tunurile date în fotbal, singurul domeniu unde băieții ăștia – și încă destui alții – puteau găsi unii încă mai puțin dotați intelectual decât ei, pe care să-i și exploateze!) ăștia au devenit cunoscuți, mai ales din vina presei, asta creându-le iluzia că ei chiar ar fi niște – ptiu! – personalități. Cine să le spună că de fapt sunt doar niște biete personaje dintr-o comedie proastă? Și pentru că în viață totul se plătește, iată că a venit și ziua socotelii finale. Pe care ăștia nici măcar nu pot s-o priceapă. Eu au crezut că totul li se cuvine. George Becali, în cei doi neurorni ai lui, are probabil bine înfiptă ideea (total eronată) că el chiar a reprezentat România la Bruxelles și că are dreptul, ca ales al poporului, să facă legi și pentru mine și pentru alți vreo 18-20 de milioane, după chipul și neuronii săi. Greșit. De aceea, acum i se pare că este o „victimă politică”, când în realitate e vorba doar de o afacere împuțită, cu iz economic. Pe scurt, Becali a luat-o „pe partea economică”, la care arătase chiar că se pricepe, în celebrul dialog de la Antena 1, după care, în orice țară normală, ar fi fost condamnat în procedură de urgență.