Nu-i pace peste Prut!

A cinșpea zi de proteste la Chișinău: 400 de corturi instalate în fața clădirii Guvernului, manifestanți veniți din toată Basarabia. De regulă, astfel de acțiuni sunt privite cu înțelegere („le-o fi ajuns cuțitul la os!”), cu admirație chiar („cât curaj au băieții ăștia!”) și-s creditate cu implicații pozitive, benefice oricărui proces de democratizare. Numai că nu-i chiar regulă până la capăt: câteodată, se-ntâmplă să strice în loc să dreagă. Pe vremuri era la modă sintagma „nu-i momentul!”, menită să justifice interdicții și să explice retrageri „pe poziții dinainte stabilite”. Ar merita repusă provizoriu în drepturi, pentru că, într-adevăr, Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricând de liniște internă și nu-i deloc momentul pentru revendicări ultra-maximaliste.
Dar poți să-i spui protestatarului „nu-i momentul, ia-ți cortul și revino la primăvară”? Imposibil, chiar dacă observatorii OSCE susțin că văd în tulburările de la Chișinău mâna Moscovei, care „preferă să folosească și să manipuleze forțele politice în interes propriu”. Cert este că tulburările, manipulate sau nu, adaugă noi dificultăți Basarabiei în parcurgerea drumului european și dau apă la moară cui nu se cuvine. Oricum, n-ar trebui desconsiderate: pot intra, fie și prin portița din dos, în fila istoriei. Nici nu bănuim câtă evenimente considerate întâi de toate obișnuite, oarecari, neutre trec pe lângă noi, adevărata lor rezonanță în cronica vremii calibrându-se doar în timp!
Iată: când lucram la Chișinău aveam un ceas radio-deșteptător ce nu prindea decât Moscova. În dimineața zilei de 19 august 1991, m-a trezit vocea solemnă a unui crainic ce aducea cu Levitan când a anunțat moartea lui Stalin: „Întreaga putere politică în URSS a fost preluată de un Comitet de Stat pentru starea excepțională, în frunte cu vicepreședintele Ianaev, care-și propune să oprească procesele dăunătoare de dezintegrare a URSS”. Deschid televizorul. Pe Moscova 1, „Lacul lebedelor”. Mai caut, dar baletul lui Ceaikovski e pe absolut toate programele! Semn rău! Găsesc un post francez ce reproduce declarația lui George Bush: președintele american are informația că Gorbaciov este arestat în Crimeea! Măi, să fie! Alerg la Biroul de presă al Guvernului. Nimeni! Știam că atât președintele Republicii, Snegur, cât și președintele Parlamentului, Moșanu, se aflau în concediu prin străinătate. Izbutesc, o secundă-două, să dau ochii cu prim-vicepreședintele Parlamentului, poetul și traducătorul Ion Hadârcă, singurul rămas „la comandă”. Preocupat, îmi spune: „Ai răbdare!” Îl voi auzi apoi, la tv, condamnând curajos puciul. N-au existat consultări prealabile, n-a fost un gest comandat: decizia i-a aparținut lui Hadârcă. Pe alt post, o intervenție asemănătoare a lui Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor. Complet opusă poziția Partidului Comunist din Moldova, precum și atitudinea Transnistriei. Evaluez abia acum, după 24 de ani, contribuția hotărâtoare a scriitorilor basarabeni la derularea unor evenimente ce aveau să devină istorie.
Alt confrate de condei, Valeriu Matei (actualul director al Institutului Cultural Român de la Chișinău), împreună cu deputatul Ion Neagu, cere imperios convocarea Parlamentului pentru votarea Declarației de Independență a Moldovei. Kievul o făcuse cu trei zile înainte, Lituania, cu aproape cinci luni. Chiar dacă terenul era oarecum pregătit, votul Parlamentului înțesat de rusofoni rămânea cât se poate de problematic. Inteligent, s-a speculat, chiar dacă termenul poate părea neconvenabil, o oportunitate cu consecințe majore, de care puțini își mai amintesc. Trădat taman de miniștrii numiți de el (Puga-Iazov-Pavlov), Gorbaciov revine la putere și toată țara sovietelor dârdâie de frică: se bănuia că va urma tradiționala reprimare brutală, în stil tipic sovietic, nu numai a participanților direct la puci, dar și a simpatizanților, poate chiar și familiilor acestora. La Chișinău, cei cu musca pe căciulă nu mai știau pe unde să se ascundă. Pustiu, sediul Partidului Comunist basarabean a fost sigilat și n-a îndrăznit nimeni să protesteze. A doua zi a urmat memorabila ședință a Parlamentului. Am fost de față. Relatez în rubrica viitoare.