Nu i-ar fi ieșit lui Moți cu alții

Nu încape îndoială: ceea ce vor și așteaptă spectatorii este una, iar ceea ce fac și desfac patronii și conducerile tehnice ale echipelor noastre este cu totul altceva. Bunăoară, la sfârșitul campionatului trecut, ne așteptam ca Steaua să se întărească pe parcursul pauzei de vară, astfel încât noul sezon să ne aducă nu numai satisfacție și bucuria rezultatelor foarte bune, ci și un joc spectaculos, altfel decât cel promovat de Reghecampf. Prima surpriză dintr-un lanț de altele asemenea a fost înlocuirea lui Reghe cu un altul, Gâlcă, la fel de insipid, de limitat și de trist. Ba chiar aș zice că și mai și, adică Reghe părea exuberant și entuziast pe lângă abătutul ăsta, căruia parcă-i plouă mereu, iar el își uită mereu umbrela. Iar echipa se exprimă în teren absolut la fel ca antrenorul ei la conferințele de presă: un șir de stereotipuri nehazoase, cu toții părând nu sportivi, ci niște funcționari obligați să meargă la serviciu timp de 90 de minute. Steaua nu are în lot decât trei fotbaliști adevărați: Arlauskis, Sânmărtean și Dodel. Din nefericire, Arlauskis e pus să apere, nu să înscrie, iar ceilalți doi să creeze ocazii pentru ăilalți. Care, împiedicați la cap din naștere și la picioare din cauza pregătirii evident anapoda, nu reușesc decât să creeze haos în propriul joc și haz în rândul adversarilor și spectatorilor. Spun asta fiindcă pare absolut neverosimil ca o echipă care susține că vrea ca în următoarele-i meciuri să joace cu alde Real, Barca sau Chelsea să nu reușească să bage mingea într-o poartă fără portar. Înainte de a-i aduce elogii lui Moți pentru prestația sa fabuloasă, s-ar cuveni să ne întrebăm cu ce treabă se aflau pe gazon toți neisprăviții Stelei porecliți fotbaliști.