Nu fi supărăcios, învață să ierți!

A fi supărăcios înseamnă a arăta o calitate destul de neplăcută a caracterului tău. De obicei supărarea vine din iubire de sine și mândrie, stări în care te simți demn de mai multă laudă, atenție, grijă, decât cei care ți le oferă. Supărăciosul îi supără și pe ceilalți din jurul său cu cuvântul, cu aluzia, cu tonalitatea vocii, cu faptele, fără să observe aceasta. Supărarea, însă poate să-ți provoace și nemulțumirea altuia. Să știi că atunci când faci un bine, este foarte important să nu te mândrești. Altfel, binele făcut îți va dăuna sufletului tău. Săvârșește fapte bune în numele Domnului, amintindu-ți de poruncile Lui și nu pentru a fi lăudat sau mulțumit.
Cum să suportăm supărările?
Dacă am meritat să fim supărați și am suportat cu pace această tulburare, atunci supărarea ne va fi spre curățire de vina noastră. Dacă, însă, supărarea a fost adusă nemeritat și am rămas împăcați, nerăsplătind cu rău pentru rău, atunci am procedat după porunca Domnului și ne așteaptă fericirea promisă de Domnul celor ocărâți și prigoniți. Înaintea noastră este o singură cale de mântuire – aceea de a-i ierta pe toți, așa încât și dumnezeu să ne ierte pe noi. Pentru aceasta avem nevoie de multă bărbăție și voință puternică. E foarte ușor să te aprinzi și să-l cerți sau să-l bați pe cel ce te-a supărat, și e foarte greu să te reții. Trebuie să înțelegi, că omul care îți pricinuiește un rău, în primul rând sie își face rău. De la el se îndepărtează harul lui Dumnezeu și demonul îi cucerește sufletul. Nu trebuie să-l urâm, ci să-l miluim și să ne rugăm pentru el, ca Domnul să-l înțelepțească și să-l aducă la pocăință.
Cum să știu dacă l-am iertat definitiv pe cel ce m-a supărat ori nu?
După următoarele trei semne. Dacă aflăm că s-a întâmplat o nenorocire cu cel care ne-a supărat și în adâncul inimii ne bucurăm de aceasta, ca de o răzbunare, înseamnă că nu l-am iertat definitiv. Dacă aflăm că la el are succes, slavă și această veste, asemeni unui ac subțire, ne înghimpă în inimă, înseamnă că răutatea s-a ascuns ca un șarpe în vizuină undeva în adâncul inimii noastre. Și, în sfârșit, dacă nu ne rugăm cu zel pentru cel care ne-a supărat, dacă ne este greu să-i pronunțăm numele la rugăciune, iarăși înseamnă că nu l-am iertat definitiv.
(Arhim. Rafail Karelin, sursa: www.copilortodox.wordpress.com)