Lui Ionuț Popa îi place să rămână un personaj, să fie considerat mucalit, hâtru, pehlivan – cuvinte pe care mai ales cineva de vârsta sa le poate considera familiare, să fie băgat în seamă de presă, să fie recunoscut ca unul care face enunțuri nonconformiste. De aceea, sper că exagerează când spune că a bătut trei jucători de i-a rupt, aceasta fiind expresia sa. Nu că niște palme de control n-ar fi și ele de condamnat. Bineînțeles, ăia trei jucători au venit apoi și i-au mulțumit! Așa a înțeles antrenorul Timișoarei ”să-l scoată” pe omologul Leo Grozavu, cel care a demisionat de la FC Botoșani după ce l-a pocnit pe jucătorul Golofca la meciul precedent, cel cu Astra Giurgiu. Nu știu ce-i poate pielea lui Golofca, poate fi sau nu șmecher sau incompetent, obrăznicătură sau praf etc., fapt este că nimeni în lumea asta n-are dreptul să-l lovească. Dacă o face, suportă consecințele. Grozavu spune că el l-a adus pe Golofca la echipă, probabil că așa este și acesta îi datorează mult, dar prea aduce cu o justificare de tipul ”eu te-am făcut, eu te omor”. Dacă ai un jucător-problemă, există alte metode cu care să-l dai pe brazdă. Dacă nu poți sau nu îți dorești, faci cum a făcut Mourinho cu Mutu. Eu, unul, când îl aud pe Ionuț Popa că bătaia e ruptă din Rai, îmi pierd simțul umorului în ceea ce-l privește. Ce legătură poate avea Raiul cu bătaia, domnu’ Popa și alți ca el? Dacă Raiul ar fi o prăjitură, e bătaia bucățică ruptă de gustul căreia să te bucuri ca de Rai? Sau este ruptă DE Rai, adică deosebită, altfel, incompatibilă cu Raiul?! Din păcate, la copii și juniori s-a mers zeci de ani pe înțelesul ăla primitiv și iată că unii încă îl mai trâmbițează. Chiar dacă aparent n-are legătură, vă amintesc că zilele trecute un antrenor de handbal fete (de 13-14 ani) a fost condamnat la mulți ani de închisoare pentru că și-a abuzat sexual elevele. O fi altceva, dar tot de la conceptul de abuz pleacă. Mai ales când este vorba de copii, antrenorul trebuie să fie dascăl adevărat, nu stăpân pe plantație. Iar când e vorba de adulți, dacă îi găsim circumstanțe atenuante lui Grozavu, atunci înseamnă că suntem de acord să ne mai plesnească și pe noi șeful la slujbă. Numai când greșim, desigur.