Să ai credință fără să te manifești ca atare, fără să faci parte integrantă dintr-o parohie, dintr-o comunitate, dintr-o frățietate a altor creștini, care se adună în biserică să slujească Sfânta Liturghie, adică să-L aibă pe Hristos în mijlocul lor și în ei înșiși, este o mare inepție. Nu e nimeni credincios și nu poate nimeni să creadă în Dumnezeu – dacă socotești credința ca relație personală cu Dumnezeu – în afara legăturii sale prin slujbe și printr-o rugăciune personală, care este continuarea slujbelor.
Dar nu poți să te rogi numai acasă și să spui: „N-am nevoie de biserică, fiindcă eu sunt în relație cu Dumnezeu numai personal”. Trebuie să te duci la biserică, pentru că numai acolo te poți întâlni cu toți în starea cea mai înaltă pe care ne-o putem imagina, a comuniunii între oameni.
Niciodată în lumea aceasta oamenii nu sunt mai adunați, mai înfrățiți și mai uniți ca la Liturghie. Liturghia ne unește unii cu alții și cu Hristos, ne dă puterea lui Dumnezeu ca noi să continuam o viață creștină și acasă, prin rugăciunea personală, prin faptele bune și prin post, prin tot ceea ce facem. Liturghia este baza, fundamentul. Nu se poate o viață creștină sănătoasă și normală care să facă abstracție de Liturghie.
S-ar putea să fie oameni care să se roage numai în casele lor, dar știți ce superficial e creștinismul și credința lor? Atât de superficial încât ei nu vor fi niciodată creștini cu adevărat. Or creștinul nu poate să facă abstracție de slujba Bisericii, mai cu seamă de Liturghie, de împărtășirea cu Hristos euharistie. Hristos în Liturghie este puntea ontologică între cer și pământ, între Dumnezeu și om.
Cine crede că-L poate înlocui pe Hristos din Liturghie cu unul sentimental, moral, numai așa cum îl au sectele, un Hristos pe care îl căutam în cântece populare bătând din palme și dansând în ritmul acestei muzici ș.a.m.d., acela se întâlnește cu un Hristos mai mult cu numele decât cu puterea, cu viata și cu darurile Sale pe care le primim în Liturghie.
Sigur că este posibil orice în lumea aceasta, și tocmai de aceea sunt atâtea secte și atâția oameni care gândesc atât de diferit, pentru că au ieșit din acest centru de gravitație care este pentru viața creștina Euharistia, Liturghia, slujba Bisericii. Și atunci, dacă nu mai e Euharistie, daca nu mai e Biserica și slujbele ei, o Biserică în continuitatea Bisericii apostolice, atunci poți să înveți orice, poți să-ți permiți orice, poți să ți-L imaginezi pe Hristos oricum. Te duci, deschizi Biblia și ți se pare că e așa și pe dincolo; așa fac toți oamenii azi. Ori singura cale normală de trăire autentică a lui Hristos este calea slujbei, calea Liturghiei, calea Euharistiei, care se continuă în viața noastră personală de familie și de lucru și de tot ceea ce facem în lumea aceasta.
IPSSerafim Joantă
Sursa: www.crestinortodox.ro
