Nu doar cu mângâieri, ci și cu severitate se cresc frumos copiii

Aveți grijă de copii, ca ei să se teamă să facă rău, și nu vă purtați neînțelept, plini de mângâieri, nu le îngăduiți să-și facă voia lor, lucruri de rușine și fărădelegi, nu le îngăduiți să facă ceva ce nu se cade și să capete obiceiuri rele. Căci cine se obișnuiește cu ceva din copilărie, cu aceasta și la bătrânețe rămâne și ce purtare își însușește la tinerețe – bună ori rea –, cu aceasta îmbătrânește și moare.
Copilul mic e asemenea unei planșete pregătite pentru a fi pictată; ceea ce va așterne pe ea pictorul, bun ori rău, înger ori demon, așa va rămâne pentru totdeauna. Tot astfel e și copilul: educația pe care i-o vor da părinții, chipul de viețuire cu care îl vor deprinde, plăcut ori neplăcut lui Dumnezeu, îngeresc ori demonic, cu acesta va rămâne pentru întreaga viață.
Cu ce vopsea este vopsită o pânză albă, acea culoare nu se va pierde, și ce lichid se toarnă pentru prima oară într-un vas nou de lut ori de argilă, mir ori gudron, acel miros va rămâne în el pentru totdeauna; tot astfel se petrece și cu educația copiilor. Iată pentru ce copiii au nevoie să fie învățați obiceiuri bune și plăcute, cu asprime; nu doar cu mângâieri, cât cu asprime; pentru cătinerețea este înțelepțită de teamă, după cum înțeleptul Isus Sirah sfătuiește: „Nu-l lăsa în voia lui la tinerețe și nu trece cu vederea greșelile lui. Pleacă grumazul lui la tinerețe și bate-l până este prunc, ca nu cumva, încăpățânându-se, să nu te asculte” (Isus Sirah 30, 11-12). (Din scrierile Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului)
(Când și cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu, traducere din limba rusă de Gheorghiță Ciocoi, Editura de suflet, București, 2006, pp. 69-79, sursa: Doxologia.ro)