Exceptând câteva fenomene de tipul Messi, Ronaldo, Drogba, Ibrahimovici, Rooney (nu văd nici un motiv să nu fie el jucătorul anului), trebuie să observăm că toți ceilalți jucători din fotbalul mare sunt alcătuiți cam din același aluat, ingredientele fiind tehnica impecabilă în regim de mare viteză, o condiție fizică uluitoare (probabil amplificată de „susținătoare de efort” – cu / fără sibutramină!) și o concentrare în joc fără echivalent în ceea ce vedem la noi în bătătură, unde, prin, comparație, parcă mai toți ar fi autiști (dragi jucători, nu-i vorba de unii specializați în bătutul auturilor!). De aici, rezultă un echilibru aproape perfect, diferența de unul, două goluri, atunci când există un câștigător, făcând-o fie câte unul din cei numiți mai sus, fie vreo deviere a mingii, fie câte un arbitru penal, așa cum s-a întâmplat în meciul Bayern – Fiorentina (un ofsaid de câțiva metri la golul victoriei) ori la antologica mână pe minge care a adus calificarea Franței la World Cup 2010.
Am uitat ceva? A, da: antrenorul. El, oare, figurează pe undeva în ecuația performanței_ Cei mai bătrâni își amintesc, poate, cum pe la începutul anilor 70, Ajax Amsterdam a câștigat de două ori consecutiv Cupa Campionilor Europeni, avându-l la cârmă pe Ștefan Covaci, antrenor român fără vreo performanță notabilă până atunci, ajuns la Ajax prin… concurs (!!), lucru de neimaginat astăzi. S-a zis atunci că a avut baftă chioară, că echipa aia, cu Johan Cruyff în frunte, putea juca la fel de bine și singură, fără antrenor (cam cum avea să se spună și despre Real Madrid-ul de acum vreo 6-7 ani), că „Piști” Covaci n-a adus nimic nou în jocul echipei care atinsese perfecțiunea înaintea sosirii lui acolo etc.. Foarte posibil. Vă întreb însă: acum, când echipele sunt, așa cum am spus, extrem de apropiate ca nivel de joc, diferența despre care vorbeam oare n-o face și antrenorul? Măcar prin felul în care le acordă libertate de mișcare jucătorilor ălora de excepție? Sau prin felul în care concepe o tactică prin care să le anihileze adversarilor tocmai jucătorul ăla care „face diferența”? O fi oare Chelsea cu adevărat mai slabă mult decât Inter-ul care îi ia 6 puncte din 6 puse în joc? Mă îndoiesc sincer. Și mai cred că Mourinho este principalul autor al spectaculoasei calificări. Inter a avut cele mai mari ocazii alaltăieri, timp în care Didier Drogba, un fotbalist cum Inter-ul nu are, practic n-a existat în acest joc. Chiar și golul lui Eto’o mi se pare tot o mare realizare a lui Mourinho. Vom avea și noi performanță la nivel mare abia în momentul în care vom înțelege că un antrenor de 7-12 milioane de euro pe an poate fi mai rentabil decât unul de 100.000 de euro.
