Nu cred, și pace!

Pe internet circulă mai multe articole (Mihăileanu, Vinereanu ș.a.) care pun sub un apăsat semn al întrebării onestitatea autorilor Dicționarului Explicativ al Limbii Române, dispuși să vadă în spațiul limbii ce-o vorbim, cu excepția fondului latin, doar împrumuturi din limbile popoarelor megieșe. Sunt astfel înstrăinate până și elementele alcătuitoare ale costumului popular tradițional, atribuindu-li-se denumiri „de import”: bundă, bumb, bundiță ar veni din maghiară, opincă, nojițe, din bulgară, altiță din limba sârbă, ciorap din turcă, colțun din neogreacă. Nimic străvechi daco-getic, deși pe Columna lui Traian, ca și pe monumentul de la Adamclisi, sunt înfățișați daci purtând străbuna opincă. Curând se va împlini mileniul de la edificarea Columnei, iar bulgarii, popor mongolic ulterior slavizat, s-au așezat în nord-estul Mării Negre abia în secolul VII. Câteva veacuri au purtat opinci strămoșii noștri așteptându-i pe bulgari să le dea un nume? Absurd! Nu cumva procesul s-a produs exact invers?
De ce să fi împrumutat românii substantivul catrință din maghiarul katrinca și nu, vorba lui Caragiale, „vițăvercea”? Nu s-a păstrat în costumul popular românesc nici o fărâmă de amintire daco-getică? Totu-i de import? Până și derivările din latină din DEX nu-s mai convingătoare. Purtau soațele legionarilor romani ii? Poate ceva asemănător, dar prin ce năstrușnică evoluție fonetică s-ar putea ajunge de la „lineas” la „ie”? Slavii ne-ar fi oferit denumirea pentru cojoc, dar, oare, nu s-ar cuveni identificată, pentru amândouă limbile, rădăcina proto-indo-europeană „kong”, însemnând coajă, înveliș? „Colțunii” ar veni din greacă. Dar, atenție, din neogreacă, adică dintr-o greacă târzie. Și până atunci? DEX a avut de ales, în cazul substantivului „cioarec”, între propunerile lui Cihac (import din maghiară), Șăineanu (din turcă), Capidan (din aromână) și a stabilit: origine turcă. Numai că în proto-indo-europeană exista un radical care, cu adăugarea sufixului „ikos”, a ajuns în traco-dacă kurikos, și în stră-română, ciorecu.
Nici „sufletul” nu-i românesc: l-am fi moștenit din latinescul „suflitus”, cuvânt care… n-a fost atestat niciodată în latină, fiind o postconstrucție a lingviștilor moderni. S-a întors derivarea pe dos, inventându-se, la nevoie, un cuvânt latin de care n-a auzit nimeni! Etimologia n-a fost niciodată o știință prea exactă; când nu-i în stare să identifice derivări sigure recurge la soluția „etimologie necunoscută”. Cazul substantivului „pălărie”: nu-i știm originea cu nici un chip, dar nici nu cutezăm să-l considerăm creație a autohtonilor. A fost stabilită, de unii cercetători, începând cu Dimitrie Cantemir, o listă cuprinzând 160 de cuvinte presupuse de origine dacică. DEX le expediază cel mai ades cu mențiunea „etimologie necunoscută” – numai strămoșești să nu fie. Din 15 termeni legați de meșteșugul țesutului, nici unul geto-dac. Și n-o fi existat, la Carpați și Dunăre, meșteșugul cu pricina până la venirea slavilor?
Străvechiul substantiv „cioban”, dictează DEX, vine din turcă, numai că el figurează în doine și balade cu mult anterioare venirii turcilor și s-ar trage mai degrabă din proto-indo-europeanul ken – a observa, a păzi, a privi. Majoritatea cuvintelor considerate cu origine dacică sunt trecute… în contul limbii albaneze. Când a avut loc o atât de apropiată conviețuire a românilor cu albanezii în stare să justifice creditarea cu sumedenie de transferuri în limba noastră? N-ar fi mai înțelept de luat în seamă izvorul comun al aceluiași fond proto-indo-european? „A gândi” – susține DEX, l-am luat din maghiarul „gond”, dar de ce nu din aceeași citată matrice, unde „ghend” înseamnă „a înțelege, a prinde”? L-or fi luat maghiarii de la noi, dar nu, DEX acceptă doar împrumuturi într-un singur sens, noi devenind etern… datornici și fără capacitatea de iradiere lingvistică pe care o au… doar alții. Toată chestiunea ascunde, probabil, teama de a nu cădea și-n lingvistică în exagerările protocroniștilor, care identificau precontribuții autohtone unde era cazul și, mai ales, unde nu era. O conduită ce a devenit, regretabil, flagrant subalternă, nutrindu-se din vederea cu ocheanul întors: cum apare pe aiurea o similitudine fonetică, cum românii devin debitori! Toate popoarele moștenesc un generos fond lexical propriu, numai românii iau, la mâna a doua, de ici și de colo. Hai să fim serioși!