Nu banu-i totul… sau e!?

Trăim vremuri absolut ciudate, în care ne dorim mari performanțe sportive, care la rândul lor devin motive de bucurie mai mare sau mai mică pentru mulți dintre noi. Pe vremuri, gloria sportivă părea suprema recompensă, chestiunea materială fiind cu totul desprinsă de latura strict sportivă. Cu toate că marile succese se recompensau printr-o butelie sau prin ridicarea unei Dacia 1300 mai devreme de 6 luni decât erai programat, sportivii își vedeau de treabă, reușind adesea (oricum, mult mai frecvent decât în ultimii 10-12 ani) performanțe excepționale. Aici se poate vorbi și despre patriotism, mai ales la nivelul echipelor de club, unde mercenarii pur și simplu nu existau. Între timp, în toată lumea, deci și la noi, optica s-a răsturnat complet, ajungându-se la situații de-a dreptul paradoxale: în urmă cu câțiva ani, atât Chelsea cât și Arsenal au reușit performanța de a disputa partide în care n-aveau nici un jucător (și nici antrenor!) englez pe teren ori pe bancă. La fel și la noi, unde CFR Cluj a jucat de mai multe ori cu 1-2 români pe teren. Evident că totul se învârte în jurul banilor, iar aici trebuie făcute niște precizări. Prima ar fi aceea că echipele mari care caută performanța maximă fac investiții enorme, un jucător de-al lor costând cât toți jucătorii din campionatul nostru de fotbal. A doua este că sunt și echipe care cumpără fotbaliști străini „second hand”, care în țările lor n-au rupt gura târgului, încropind niște echipe oarecare, care uneori pot avea ceva realizări, dar în nici un caz pe termen lung (CFR Cluj, că tot veni vorba). Dincolo de investiția inițială în oameni / sportivi, importantă e însă continuitatea. Iar asta înseamnă în primul rând salarii. Stau și mă întreb cât tupeu sau câtă nesimțire trebuie să zacă într-un patron care rage că vrea performanță de la fotbaliștii lui, iar în același timp nu reușește el însuși performanța de a le achita salariile. De aici încolo, intrăm pe tărâmul basmului: Rapid câștigă aproape tot de la o vreme, deși salariile par a fi dispărut cu totul din Grant. Dinamo, la fel, a bătut mai tot de la reluarea campionatului, iar banii pe vreo 4 luni au fost primiți abia săptămâna trecută. În același timp, Vasluiul, Astra și Cluj (CFR) unde n-au fost niciodată problema cu banii, o iau din toate pozițiile și de la toți împiedicații. Înțelegeți ceva?