Mai calcă și alții în ele! Luxemburg a bătut in Elveția… Oameni buni, asta poate fi definiția surprizei în fotbal! Apoi, Anglia și-a luat o revanșă usturătoare în fața Croației și insularii își freacă mâinile că l-au uns antrenor pe Capello. Iar danezii au arătat și fraților noștri întru latinitate, portughezii, cum se poate întoarce soarta unui meci în ultimele minute. În grupa noastră, Lituania și-a cam luat viteză. Poate că, după sora Letonie, o fi venit și rândul Lituaniei să vadă cum e pe la turneele finale.
În ce ne privește, refuz să discut despre Pițurcă altfel decât în cheie fotbalistică. Altfel, n-aș face decât jocurile celorlalți, din aceeași tagmă cu el, dar care între timp au sărit în altă barcă. Acum, când Pițurcă s-a așezat singur pe făraș, cineva a aruncat o ciosvârtă presei, care s-a aruncat s-o devoreze. Dacă tot îl decapităm, de ce să nu fie cu strigături?!
Oricum, meciul cu Faroe n-are nici o relevanță. Un scor fluviu cu fotbaliștii-pescari nu ascundea gunoiul sub covor. Iar victoria chinuită a fost necesară doar pentru ca eventualul succesor al lui Pițurcă să continue cu ceva șanse, mai degrabă speranțe, campania de calificare. Dar pe mine mă impresionează egoismul neescamotat al selecționerului! Toți ceilalți trebuie să se pună în slujba conducătorului unic, să-și sacrifice interesele sau obiectivele pentru misia la care ne-a făcut hatârul de a se înhăma. Numai Steaua trebuie să-i menajeze lui selecționabilii, iar amărâții ăia de la tineret, care aveau și ei o șansă de calificare după vreun deceniu, trebuie să-i cedeze cel mai acătării fundaș pentru a-i betona echipa în meciurile cu temuții lituanieni și feroezi. Ca urmare, tineretul a fost vraiște în zona fundașilor centrali, acolo excelase la amicalul cu Italia lui Giovinco, în timp ce Radu Ștefan a fost cam în plus la naționala mare (nu-și găsise locul nici la partida cu Muntenegru, de acum câteva luni). Peste o lună, pentru România urmează Franța, pentru Pițurcă o urma la fel?!
