FOTBAL CLUB CETATEA

Nu au unde juca meciuri amicale!



„Piscina” din cartierul George Enescu
„Piscina” din cartierul George Enescu

Dacă pe parcursul pregătirii de iarnă fotbaliștii suceveni s-au plâns din pricina terenurilor înghețate, acum, după încălzirea bruscă a vremii lotul Cetății nu se poate antrena din cauza suprafețelor de joc, care au dispărut practic sub ape. Din această cauză, conducerea clubului a decis să anuleze meciul amical cu Ceahlăul Piatra Neamț programat să se dispute astăzi la Suceava. „Cum gazonul de pe Areni este protejat în perspectiva partidelor grele care ne așteaptă în retur, în această perioadă ne-am folosit de terenurile din Ițcani și din cartierul George Enescu. Din păcate, odată cu topirea bruscă a zăpezii aceste două suprafețe au devenit impracticabile, astfel că suntem nevoiți să ne antrenăm pe unde apucăm. În lipsa unei suprafețe decente de joc, am luat hotărârea să anulăm meciul amical de astăzi cu Ceahlăul. Mai mult ca sigur, dacă nu vom găsi un teren cât de cât practicabil în una din comunele limitrofe ale orașului, la fel vom proceda și cu jocul test programat mâine împotriva Laminorului Roman”, a declarat antrenorul Ioan Radu. În afară de problemele legate de lipsa terenurilor de antrenament, tehnicienii de la Cetatea se confruntă și accidentările unor jucători importanți. Pe lângă Rohețki, care trebuie să ia o pauză mai îndelungată pentru o accidentare la un deget, Miu s-a ales cu o contractură musculară, Săvulescu și Andrieș suferă de tendinită, Roman are entorsă la gleznă, iar lui Rață i-a recidivat o mai veche accidentare la umăr.



Recomandări