Nu asta-i calea!

A-nceput felia de campionat rămasă până la play-off – play-out cu câteva rezultate considerate surpriză. Nu-i nici o surpriză: n-avem echipe cu adevărat mari, puternice, invincibile. CFR Cluj (vezi disputa cu Dudelange!) și FCSB (vezi toate prestațiile internaționale) domină campionatul fiindcă în țara orbilor, chiorul e împărat, iar împăratul e gol. Deschide 2019 vreo perspectivă cât de cât încurajatoare pentru fotbalul românesc? Nici una. O ținem înainte șontâc-șontâc, și ne vedem de oile noastre… din import. Care-i cu adevărat raportul valoric între noi și restul lumii aflăm dintr-o simplă alăturare de performanțe: marea vedetă dinamovistă Matteo Montini a jucat anul trecut 26 de meciuri la Livorno, în serie B, și a marcat de toate 2 (două) goluri. În România, în numai două jocuri din Liga I, a marcat 5 (cinci) goluri! Asta e, așa stau lucrurile, ăștia suntem, nu putem avea nici o pretenție câtă vreme în afară de Hagi, producția de talente autohtone… nu produce, ceea ce vindem cu tam-tam în străinătate se stinge în prima jumătate de sezon competițional, iar ceea ce cumpărăm de afară n-are cum rezolva problemele Naționalei.
Absolut de neînțeles rapida sleire a fotbalistului român ajuns în echipe onorabile (dar nu și formidabile!) din străinătate. Rusescu era marcatorul de serviciu la Steaua și avea câteva selecții în Națională. Ajuns la Sevilla, parcă i-a tăiat cineva curentul; a mai vâslit cât a putut… pe baterie, și gata. Acum, la FCSB, antrenorul, selecționerul, psihologul, managerul, purtătorul de duh sfânt și strategul Becali nu știe cum să-l mai ascundă pe banca de rezerve! Cu 52 de selecții în Națională, „Motanul” Bogdan Stancu n-a făcut față în echipe asiatice modeste și s-a întors acasă cu coada între picioare. Gicu Grozav, cu 25 de convocări la echipa națională, n-a rupt deloc gura târgului pe unde și-a purtat norocul (Terek, Karabukspor, Akhmat, Bursaspor). Cristi Tănase a început fulminant, cu 41 de selecții în reprezentativă, spre a eșua penibil la TJ Neda în China, unde s-a dus pe scut și s-a întors sub scut. Alibec a jucat și el în Naționala României: după experiența din Belgia, la Mechelen, unde a izbutit un gol în 11 meciuri, Alibec, întors acasă, s-a dovedit, pe teren, același copilandru prost crescut, dar fără urmă din sclipirile ce i le admiram cândva.
Românii au avut jucători cu prestații legendare la cele mai mari echipe europene: de ce au rezistat și s-au impus cândva, de ce nu se mai întâmplă acum? Prima ipoteză: a secat izvorul mioritic, nu se mai nasc talente precum Hagi, Gică Popescu & comp. Valabil la prima vedere, cu atât mai mult cu cât și-n celelalte sporturi unde eram lideri, trăim din amintiri. Dar nici nu facem ceea ce s-ar cuveni pentru a introduce mai decis sportul în ecuația copilăriei – asta-i poveste lungă, n-avem loc pentru ea acum și aici. A doua ipoteză: n-avem cadrul instituțional în stare să diriguiască fotbalul românesc spre performanță. Și asta-i doar pe jumătate adevărat, îmi propun să o discut cu alt prilej. A treia: fotbalul nu mai interesează ca altădată. Așa-i – câtă vreme vedem, cu jale, stadioane populate cu 200-300 de spectatori – dar asta-i cu dus-întors, fiindcă nici din fotbalul de altădată nu mai avem parte decât cu lingurița. A patra: schimbări profunde de mentalitate – altă temă de viitoare discuții. A cincea: mult prea multă inflație de jucători străini. Ne-am obișnuit să spunem că-s de mâna a doua: or fi mediocri acolo, acasă, da-s, pentru amărâții de noi mirabile vedete – vezi evocatul caz Montini. Foarte adevărat, cu greu își mai face loc tânărul fotbalist român într-o formație bucșită de străini, numai că natura are oroare de vid și, dacă n-avem candidați pentru rolul de prim-plan, legic și automat ocupă locul cine și cum poate.
Să privim lista celor mai valoroși fotbaliști sub 21 de ani din Liga I (conform cotei Transfermarkt): de toți ar fi 11. Din care 8-9 sunt descoperiți și formați de Hagi la Viitorul: Torday, Manea, Ghiță, Cicâldău, Nedelcu, Iannis Hagi, Coman, Drăguș, poate chiar și de Noojier, impus tot de clubul constănțean. În rest, întreg campionatul Ligii I a produs o singură „tânără speranță” (la Dinamo), Ricardo Grigore (deocamdată, inimos cotonogar), iar Liga a II-a (UTA), pe Dennis Man. Cu o atât de firavă recoltă de tinere valori impuse și validate, cum să nu apelezi la Deac et. comp pentru alcătuirea Naționalei? Dacă la infinit bucșim echipele românești cu fotbaliști străini, străini vom rămâne de performanța internațională. Nu asta-i calea!