Când ții măgulitoare cuvinte să primești,/ Vei și avea îndată prilej să te căiești.// Un caș furase corbul de undeva, pitit,/Și, dornic să-l mănânce, pe-o creangă s-a oprit./ Zărindu-l, coana vulpe porni să dea cu gura:/ „O, corbule, ce pene ți-a hărăzit natura!/ Ce trup!… Ce chip!… Doar voce de-ar fi să ai oleacă,/ N-ar fi vreo zburătoare în lume să te-ntreacă:::”/ Voind să-i dovedească un croncănit frumos,/ Deschide corbul clonțul și cașul cade jos,/ Iar vulpea îl înghite cu mare lăcomie./ În van se plânse corbul de propria-i prostie./ Am dovedit prin pilda de sus puterea minții/ Nu-i forță să reziste în fața iscusinții.
FEDRU: Vulpea și corbul (Traducere de Aurel Tita)
1. Poet(1903-1966), licențiat al Conservatorului și a Facultății de Drept din București(1925), profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”(1949-1960). Debutează editorial cu volumul Cântarea cântărilor (1938). După 1945 se afirmă ca autor de fabule. În 1962 publică volumul Alte „niște fabule”, în care întâlnim și fabula Vulpea mărinimoasă:
a) Marcel Breslașu;
b) Ion Bănuță;
c) Vlaicu Bârna
2. Împușcarea unei vulpi în această țară este considerată o adevărată erezie cinegetică. Totuși, potrivit unei veritabile tradiții, vulpea este vânată acolo numai călare. O ceată de călăreți purtând costumul de rigoare (vestă roșie sau neagră, pantaloni albi, togă neagră), împreună cu zeci de câini – numărul acestora variind de la 24 la 128 – trebuie să descopere vulpea și apoi s-o gonească până o prind. Este o operație adesea anevoioasă din cauza cunoscutei șiretenii a „cumetrei cu blana roșie”, care însă se transformă într-un adevărat spectacol pasionant, de care marele public este foarte amator:
a) Scoția;
b) Anglia;
c) Irlanda
¤ Se spune că hienele, schimbându-și în fiecare an firea, devin când masculi, când femele. O hienă, văzând o vulpe, îi aducea mustrări că deși voiește să-i devină prietenă, aceasta nu o răbda în nici un chip. Dar vulpea îi răspunse: „Nu-mi reproșa mie acest lucru, ci naturii tale, fiindcă eu nu știu cu cine voi avea de-a face, legându-mă de tine: cu o prietenă sau cu un prieten”. Fabula țintește pe omul prefăcut.
ESOP: Hiena și vulpea
3. Proverbele sunt exemple tipice ale ascuțimii inteligenței, ale lărgimii imaginației, ale sensibilității simțurilor. Cele pe care le reproducem mai jos și care au ca temă de inspirație vulpea: Vulpii întovărășită cu lupul îi revin ori ghearele , ori mațele; Decât să măapere vulpea, mai bine să mă sfâșie leul; Până încearcă vulpea să arate că e vulpe își pierde blana; Vulpea știe cum să sară focul. Ele au fost valorificate de folcloriștii Ahmet Caferoglu și Omer Asim Aksoy din Ankara, și aparțin poporului:
a) arab;
b) indian;
c) turc 4. Prozator și eseist, născut la 03 februarie 1944, la Băilești/Dolj.Este autorul a două volume de versuri, al unui studiu de istorie și critică literară și al mai multor romane de observație socială, între care și Prindeți vulpile (1978):
a) Paul Anghel;
b) Petre Anghel;
c) Grigore Arbore
Răspunsurile exacte în ziarul de mâine.
Test propus de MIHAI BURDUJA
Pe-o pajiște întinsă, cu flori îmbelșugată,/ Păștea zimbrul voios/ Când, pe furiș, prin iarbă, o vulpe tupilată/ I s-arătă și-i zise cu glas foarte duios:/ – „O, zimbrule puternic! O, mult slăvite doamne!/ Se poate-a ta mărire să pască pe câmpii,/ Supusă, ca noi proștii, la ploile de toamne,/ La vânt, la ger, la muște, l-a iernii vijelii?/ Au nu gândește oare că-n vremile trecute/ S-a prefăcut în zimbru un falnic Dumnezeu?/ Că soarele s-ar pierde pe căi necunoscute/ De n-ar domni un zimbru în zodiacul său?/ Ah! Scumpul meu prieten! Dă-mi voie a te duce/ Într-un palat de cinste în care nencetat/ Chiar eu cu-a mele labe de hrană-ți voi aduce,/ Și te-oi feri de dușmani cu-al meu protectorat./ – „Ei, te cunosc, șirată!/ Răspunse zimbrul meu./ Ai râs și tu în viață o cioară îngâmfată,/ Și de atunci, sărmano, tot caș visezi mereu!”
VASILE ALECSANDRI: Zimbrul și vulpea
Variantele corecte la chestionarul nr. 1230. 1. a ; 2. a ; 3. b ; 4. a .
