„O vulpe mai în vârstă, cu viclenii deprinsă,/ Adulmecând, cu limba scoasă,/ Și puii de găină și iepurii de casă,/ Odată, într-o cursă se pomeni că-i prinsă./ Norocul intervine și-o scapă din strâmtoare,/ Dar i-a rămas acolo, drept gaj, stufoasa coadă./ Știindu-se salvată, văzurăți în ce stare,/ A socotit că-ntruna rușinea o s-o roadă,/ De-o să rămână astfel ea singură de-acum./ Și acum era abilă, pândi o zi în care/ Vulpeasca obște-ntreagă ținea o adunare./ Porni atunci să spună: – Eu nu-nțeleg nicicum/ La ce servește coada; povară de prisos/ Cu care măturăm pe jos/ Prin locuri mocirloase, târâtă pe poteci./ Mai bine s-o tăiem, și, deci,/ De mi s-o da crezare,/ Să rezolvăm problema, ca atare./ O voce-n public se-auzi: – Părerea-i bună-n acest caz./ Dar veți găsi răspunsul doar ascultând de-un sfat – / Să vă rotiți nițel acum… Se declanșă atunci un haz/ Atâta de zeflemitor, că bearca nu l-a suportat…// A perora ca vulpile să-și taie coada,-i fără rost,/ Căci moda cozilor la vulpi rămâne modă cum a fost.”
LA FONTAINE: Vulpea cu coada tăiată
(Traducere de N. Mihăescu)
1. Poetă americană (n. 1893) care în 1923 publică volumul de versuri Urmele vulpii, în care introduce elemente orientale de notație poetică, în tradiția imagismului:
a) Elizabeth Chase Akers;
b) Elizabeth J. Coatsworth;
c) Astrov Margot
2. Vulpea, așa cum arată ea la prima vedere, pare roșcată. Privită de aproape, după ce a fost împușcată, blana vulpii ne relevă o adevărată policromie. Pe spate, alături de perii roșii se găsesc alții suri, dintre care unii cu vârful albicios. Picioarele, dosurile urechilor și colțurile gurii sunt negre. Păr alb se găsește în vârful cozii, pe pântece, pe gât. Buzele îi sunt și ele albe. Culoarea vulpii variază de la un individ la altul și de la un anotimp la altul, cei mai căutați fiind indivizii roșii. Vara părul vulpii este scurt și coada săracă. În schimb, iarna are păr lung, viu, colorat și coada stufoasă. Care scriitor cinegetic spune: „Sunt vulpi mai roșii, unele ca flacăra – și acestea sunt cele mai frumoase…”:
a) Nicolae Stavros;
b) Ionel Pop;
c) Al. I. Odobescu
¤ Un mistreț, oprindu-se la trunchiul unui copac, își ascuțea dinții. O vulpe, întrebându-l de ce-și ascute dinții în momentul acela, când nu se afla în fața lui nici un vânător și nici o primejdie, el spuse: „Nu degeaba fac eu aceasta. Când mă va surprinde primejdia, nu voi avea timp să-mi ascut dinții, ci va trebui să-i am gata. Fabula ne învață că trebuie să facem pregătirile înainte de a se ivi primejdia.
ESOP: Mistrețul și vulpea
3. Vulpes vulpes minor, îndelung studiată și descrisă de Domenigo Travaglini, vine să sporească spaima orătăniilor din Europa. Constituită genetic într-o subspecie bine definită, minivulpea trăiește de la altitudini joase până la climatul alpin, fiind o hoinară fără pereche. Vânătorii, alături de autoritățile cinegetice, o ocrotesc cu strășnicie, între vulpi fiind o raritate. Cum i se spune în termeni populari?
a) vulpea thule;
b) vulpea velox;
c) vulpea pitică
4. Prozator și dramaturg născut la 06.X. 1950 în comuna Voineasa/Vâlcea, licențiat al Facultății de Drept din București (1979). Debutează cu o schiță în ziarul Înainte (1972). Debut în dramaturgie cu piesa Deturnări, escrocherii și alte multe măgării. Debutul editorial îl face cu volumul Vulpea în 1990:
a) Ștefan Agopian;
b) Petre Bucșa;
c) Mircea Cavadia
Răspunsurile exacte în ziarul de mâine.
Test propus de MIHAI BURDUJA
¤ Se mărită vulpea cu vulpoiul și naște doi porcușori. Vulpoiul se supără și divorțează. Se mărită vulpea cu lupul și naște tot doi porcușori. Se supără lupul și divorțează. Se mărită vulpea cu ursul și naște iar doi porcușori. Se supără și ursul și divorțează. Morala: Toți bărbații sunt porci!
O vulpe dă de-o mască de teatru într-un loc./ „Ce frumusețe! Zice. Dar creier n-are ioc!”// Aceasta îi țintește pe cei ce câteodată/ I-ncarcă de onoruri o soartă-mbelșugată/ Și le refuză totuși un dram de judecată.
FEDRU: Vulpea și masca de teatru
(Traducere de Aurel Tita)
Variantele corecte la chestionarul nr. 1228. 1. a ; 2. a ; 3. a ; 4. c .
