Să nu faci rău vreodată în viață nimănui;/ Dar la jigniri răspunde-i aidoma oricui.// Se zice că o vulpe l-ar fi poftit să vină/ Pe cocostârc la dânsa, ca invitat la cină,/ Și i-a servit fiertura în taler, într-adins./ De care musafirul, flămând, nu s-a atins./ La rându-i, cocostârcul și dânsul îi servește/ Într-un clondir mâncare. Cu pliscu-i lung, firește,/ Vârât în sticlă, dânsul mănâncă-mpărătește./ De foame chinuită, cumătra-n van râvnește/ Și linge gâtul sticlei. Cocorul îi grăiește:/ „Să nu te plângi, surato, de pocinogu-acesta./ Când te tot ții de feste, și alții-ți joacă festa!”
FEDRU: Vulpea și cocostârcul
1. Cine este de fapt vulpea? Cel care dorește s-o cunoască mai îndeaproape, sub raport biologic și cinegetic, poate să citească monografia Vulpea (1957) scrisă de un mare specialist (1895–1985), bine cunoscut și prin alte lucrări ale sale despre animale. Cei care vor avea curiozitatea să caute cărțulia dedicată vulpii în biblioteci, trebuie să știe că îndrăgitul autor semna în acea perioadă sub pseudonimul I. Venator:
a) Ionel Pop;
b) Eugen Jianu;
c) Aurel Decei
2. Motivul pentru care omul i-a atribuit vulpii calitatea de cel mai șiret animal rezidă în interpretarea antropomorfică a fizionomiei sale. Cu alte cuvinte, vulpea are o „mutră” ce amintește expresia umană a vicleniei: botul lung și ascuțit, sub care foiesc cele două mustăți stufoase, poziția piezișă și tăietura îngustă a ochilor, buzele subțiri, alungite și strânse sub forma unui zâmbet șiret. În realitate, vulpea se dovedește în unele împrejurări mai neinspirată decât (…), care se descurcă de multe ori mai bine, chiar în confruntarea cu omul:
a) fricosul iepure;
b) bursucul;
c) cerbul
¤ O viperă era purtată de apa unui râu pe un maldăr de spini. O vulpe, care trecea pe acolo, zărind-o, grăi astfel: „Iată un năier demn de corabia sa!” Fabula se referă la omul ticălos, care se îndeletnicește cu afaceri necinstite.
ESOP: Vipera și vulpea
3. „Dosarul” vulpii este atât de încărcat cu declarații și învinuiri încât ești îndrituit s-o declari dușmanul întregului vânat folositor cu pene și cu păr, ba chiar și a orătăniilor din curțile gospodarilor așezați. După lup ea este considerată cea mai prădalnică sălbătăciune. Dar vulpea nu e numai șireată, ea dă dovadă și de o judecată ascuțită. Când e nevoită să treacă peste o apă înghețată se culcă pe gheață și, cu urechea lipită, ascultă dacă apa curge dedesubt. Când o aude știe că:
a) gheața este subțire și renunță să treacă dincolo;
b) nu sunt motive de pericol;
c) se poate trece fără grijă
4. Ziarist și prozator american (n. 1899), care în 1933 în Alice văzută prin celofan, ironizează direcțiile avangardiste ale literaturii americane moderne. Satirele din Vulpea din Peapack propun un ideal umanist al integrității morale și al echității sociale. Plasa Charlottei(1952) va deveni unul dintre cele mai populare romane americane pentru copii. În Nation din 08 august 1942 Diana Trilling scrie: „…Evident, comparat cu marele umanist Montaigne, domnul (…) e un minor… dar, când îi citim jurnalul redactat în timpul primului război, recunoaștem cât de timpuriu s-a apropiat el de tradiția umanistă.” :
a) George Leroy White;
b) John White;
c) Elwyn Brooks White
Răspunsurile exacte în ziarul de mâine.
Test propus de MIHAI BURDUJA
Un corb ținea în cioc un cașcaval,/ Iar vulpea, ce poftea și ea să guste,/ Cerca să-nșele corbul cu vorba ei vicleană:/ „O, corb, Aripi-frumoase și Ochi-Pătrunzător,/ Gât-demn-de-admirare, ai pieptul ca un vultur!/ Cu ghearele-ți frumoase întreci orice făptură!/ Păcat de tine că nu poți cânta!”/ Cu-această laudă la inimă-l atinse,/ Și corbul, croncănind, scăpă din ciocu-i cașcavalul./ Șireata i-l luă și-i râse-n nas, zicându-i:/ „Într-adevăr, ai voce și nu ești mut deloc!/ Tu, corbule,-ai de toate, doar mintea îți lipsește!”
BABRIOS: Corbul și vulpea
Variantele corecte la chestionarul nr. 1227. 1. b ; 2. b ; 3. a ; 4. b.
