Consiliul Local Municipal Rădăuți, ales după scrutinul de la 1 iunie, a intrat în legalitate după ședința de constituire de la finele săptămânii trecute, ședință în care a fost ales și viceprimarul municipiului Rădăuți pentru mandatul 2008-2012.
Aproape două sute de rădăuțeni au fost prezenți la întrunirea de sâmbătă și au asistat la prima ședință a noului deliberativ în formulă completă, ședință la care au participat toți cei 19 consilieri locali.
De departe, punctul cel mai „fierbinte”, după depunerea jurământului de către deliberativ și de noul primar Aurel Olărean, a fost constituit de momentul alegerii viceprimarului.
Dacă până atunci se arăta o alianță între consilierii PD-L și PNȚCD pentru obținerea majorității, în condițiile în care deliberativul local are 9 consilieri PD-L, 7 PSD, 2 PNȚCD și unul de la PNL, prognozele au fost date peste cap de o mutare „lansată” de „proaspătul” președinte PSD Rădăuți, Iulian Băncescu, cel care asigură interimatul până la alegerile interne după suspendarea fostul președinte Ilie Sarcinschi, considerat unul dintre cei vinovați de eșecul PSD la Rădăuți.
Dorin Vataman, noul viceprimar al municipiului Rădăuți Iulian Băncescu, alături de pedelistul Simion Sticleț și Dorin Vataman de la PNȚCD au fost cele trei propuneri pentru funcția de viceprimar, însă liderul PSD a anunțat că renunță la candidatură și a făcut public sprijinul consilierilor PSD pentru candidatul țărănist Dorin Vataman, în condițiile în care opțiunea pro-PSD a consilierului PNL, Constantin Galan, era evidentă.
Așa cum era de așteptat, Vataman a fost ales prin vot secret cu scorul de 10 la 9, deși au existat unele „emoții” din partea pesediștilor vizavi de unul dintre consilierii lor, despre care se vorbește pe la colțuri că ar fi „trădat” în campanie.
Trebuie remarcată atitudinea deosebit de „hotărâtă” a primarului ales, Aurel Olărean, care a depus jurământul în cadrul aceleiași întruniri. Noul primar a avut câteva intervenții deosebit de „acide” la adresa fostului executiv, intervenții temperate cu eleganță de prefectul Alexandru Băișanu, cel care a supervizat ședința de sâmbătă.
„Am fost la validări în opt localități, dar singura localitate în care am văzut frământări a fost aici, la Rădăuți. Rog pe noul primar, pe viceprimar și Consiliul Local să lase în urmă doctrine și interese politice și să aibă ca prioritate doar cetățeanul și comunitatea”, a precizat prefectul Băișanu.
După constituirea deliberativului local și alegerea viceprimarului, a devenit clar că la Rădăuți „lupta” din consiliul local se va purta între două tabere, și anume cei nouă consilieri aleși pe listele PD-L și alianța PSD+PNȚCD+PNL, adică zece consilieri.
Trebuie menționat că noul viceprimar, inginerul constructor Dorin Vataman, are 53 de ani, a intrat în PNȚCD în anul 1992 și este liderul Organizației PNȚCD Rădăuți. În mandatul 1996-2000 Dorin Vataman a reprezentat județul Suceava în Parlamentul României în calitate de deputat.






