Document

Noul spital din Fălticeni a primit avizul de securitate la incendiu



Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman

Noul spital din municipiul Fălticeni a primit avizul ISU de securitate la incendiu, a anunțat primarul localității, Cătălin Coman. Primarul a declarat că pentru obținerea documentului a fost nevoie de actualizarea proiectului tehnic, care a fost întocmit în anii ’90, când reglementările în domeniul ISU erau altele. „Am mai depășit un hop cu noul spital, și anume am primit avizul ISU. Avizul ISU era absolut necesar deoarece proiectul tehnic inițial a fost realizat în anii ’90, iar o parte din lucrări s-au desfășurat până în anul 2000, când altele erau reglementările, atât pe partea ISU, cât și pe partea de sănătate publică. Am preluat din mers această clădire și a trebuit să facem tot ce a fost necesar pentru ca proiectul actualizat să aibă avizul ISU. Chiar dacă pare o chestie relativ minoră, simplă, nu este deloc așa. Este un lucru extrem de complex și de complicat. În spatele obținerii acestui aviz ISU sunt tomuri întregi de documente”, a declarat Cătălin Coman. Gradul de execuție al noului spital din Fălticeni este de 88%, în prezent lucrările fiind blocate din cauza lipsei finanțării. „Oful meu este că în acest an nu am primit nici un leu de la Guvern pentru finalizarea lucrărilor. Mai avem nevoie de aproximativ 16 milioane de lei. Mai sunt de făcut finisajele interioare și partea de instalații. Se poate lucra și iarna. Acum că am obținut avizul ISU am de gând să mă duc din nou la București să solicit banii pentru finalizarea spitalului. Poate acest aviz dă greutate mai mare demersului nostru”, a mai spus primarul de Fălticeni.



Recomandări

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Șoldan anunță că studiul de fezabilitate revizuit pentru centura Fălticeniului a ajuns la avizare la CNAIR

Traseul șoselei de centură va avea o lungime de aproximativ 8,3 km și va traversa atât municipiul Fălticeni, cât și comunele Fântâna Mare, Baia și Rădășeni
Traseul șoselei de centură va avea o lungime de aproximativ 8,3 km și va traversa atât municipiul Fălticeni, cât și comunele Fântâna Mare, Baia și Rădășeni