Noul sistem de tarifare a gazelor naturale, inaccesibil persoanelor neinițiate



Noul sistem de tarifare a gazelor naturale, intrat în vigoare la 1 iulie, bazat și pe puterea calorică a gazului, nu este unul accesibil persoanelor neinițiate în domeniu, comparativ cu vechiul sistem mai ușor de înțeles, și necesită o bună pregătire a operatorilor, a declarat premierul Tăriceanu, precizând că subiectul nu se discută însă la nivelul Guvernului, ci la ANRE.
„Nu discutăm noi de modalitatea de tarifare, pentru că aceasta este responsabilitatea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Modalitatea de tarifare, din punctul meu de vedere ca cetățean și prim-ministru, nu este una foarte accesibilă pentru cineva care nu are cunoștințe în domeniu. Elementul de cantitate metru cub este mai ușor de înțeles. Se introduce un sistem care ține cont de calitatea gazului livrat. Există gaze naturale cu o capacitate calorifică mai mare sau mai redusă și, prin urmare, noua modalitate de tarifare nu este bazată numai pe cantitate, ci pe calitatea produsului, ceea ce este foarte corect și în avantajul consumatorului”, a spus Tăriceanu.
El a precizat că această nouă modalitate de tarifare nu este responsabilitatea Guvernului, ci a ANRE.
Întrebat dacă a solicitat ANRE să vadă dacă operatorii sunt pregătiți pentru această modalitate, Tăriceanu a arătat că acesta nu este treaba sa, ci a companiilor.
El a amintit că nou sistem trebuia introdus de la 1 ianuarie 2008, dar a fost amânat deoarece societățile de distribuție a gazelor nu erau dotate cu aparatura necesară de facturare.
De la 1 iulie a intrat în vigoare un nou sistem de tarifare a gazelor naturale, care, pe lângă cantitatea de gaz consumată, va lua în calcul și puterea calorică a gazului, ca parametru de calitate.
Facturile vor continua să conțină informațiile despre consum, exprimate în unități de volum (metri cubi), dar valoarea facturii va fi calculată pe baza cantității de energie livrată fiecărui consumator, determinată prin înmulțirea consumului de gaze cu puterea calorifică superioară, se precizează în comunicatul ANRE.
Costurile de implementare sunt suportate de către furnizori și nu vor afecta prețul plătit de consumatori.
De asemenea, au fost operate unele modificări ale contractelor cadru privind încadrarea consumatorilor, respectiv vechile categorii de încadrare în funcție de consumul anual exprimat în metri cubi au fost echivalate cu consumul anual exprimat în MWh.