Noul șef al Direcției Agricole Suceava, numit cu delegație la conducerea instituției de pe 28 iulie, a anunțat că le-a cerut angajaților din instituție care fac muncă de teren, în teritoriu, să identifice, fiecare, cel puțin doi-trei agricultori care pot să depună proiecte eligibile pentru a accesa fonduri europene, iar apoi să-i ajute să ducă efectiv proiectele până la capăt.
Vasile Schipor, în vârstă de 57 de ani, de profesie zootehnist, spune că a constatat o slabă colaborare între angajații Direcției Agricole și cei de la primăriile din teritoriu, consecința directă fiind că mulți agricultori și crescători de animale nu sunt informați la timp și suficient privind proiectele europene pe care le pot accesa și care le pot aduce finanțări deosebit de importante.
„Este păcat că nu știu și ratează acești bani la care ar avea dreptul”
Vasile Schipor a declarat: „Am purtat discuții cu cei 20-22 de colegi care lucrează în teritoriu și au contact cu agricultorii și le-am explicat că este nevoie să ajutăm oamenii, să-i identifice pe cei care pot lua banii europeni cu un proiect și să-i sprijine efectiv până când depun proiectul. Așa am făcut și eu în zona în care am lucrat și este un mod de lucru eficient și normal. Este păcat că mulți agricultori și crescători de animale nu știu și ratează acești bani la care ar avea dreptul”.
El a mai spus că în luna septembrie intenționează să organizeze o adunare cu fermierii la Direcția Agricolă, tot pentru dezbaterea problemelor legate de fondurile europene.
El a mai vorbit despre problema secetei, care poate fi diminuată pe termen scurt prin subvenționarea pierderilor de la bugetul de stat, conform unei recente prevederi guvernamentale, dar mai ales pe termen lung, prin investirea în sisteme de irigație.
Vasile Schipor, originar din Putna, unde locuiește și acum, a absolvit în 1980 Facultatea de Zootehnie și Medicină Veterinară Iași, secția zootehnie, lucrând de-a lungul timpului ca șef de fermă la CAP Cristinești, în județul Botoșani, ca director de complex zootehnic și ca șef al fostului Serviciu de Consultanță Agricolă. Din 2006 acesta a fost angajat la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în ultima perioadă de timp coordonând centrul local APIA Vicovu de Sus.
Noul șef al Direcției Agricole, care a anunțat că va participa la concursul pentru ocuparea definitivă a funcției, este căsătorit și are trei copii, doi băieți și o fată.