Noul program de licență Cinematografie, Fotografie, Media de la USV va beneficia de sesiuni gratuite de pregătire pentru admiterea din septembrie



Studio de televiziune in cadrul spatiilor destinate noii specializari din USV
Studio de televiziune in cadrul spatiilor destinate noii specializari din USV

După încheierea celor două sesiuni de admitere din perioada verii la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, conducerea instituției anunță continuarea procesului de admitere în cadrul sesiunii de toamnă.

În cadrul noului program de studii universitare de licență intitulat Cinematografie, Fotografie, Media (Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie) au rămas disponibile 8 locuri bugetate și 2 cu taxă pentru sesiunea din toamnă, iar pentru a sprijini candidații interesați de înscrierea în sesiunea de admitere din luna septembrie, responsabilii acestei noi specializări s-au gândit să vină în sprijinul candidaților. Astfel, în perioada următoare se vor organiza două sesiuni online de informare și consiliere, una în cursul zilei de 11 august, de la ora 16:00, urmată de cea de a doua, care va avea loc pe 20 august, începând cu ora 12:00. În cadrul acestor întâlniri participanții vor putea discuta cu membrii echipei de admitere despre pregătirea portofoliului, structura probelor de concurs și așteptările academice asociate programului de licență Cinematografie, Fotografie, Media.

Înscrierea la sesiunile online se face prin completarea următorului formular:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfvXTEZKcaH3DGxlCZSRiDJAk1i3KRvzqYGrea0_DaHyT3rqQ/viewform?usp=dialog , care se va închide cu 2 zile înainte de desfășurarea fiecărei sesiuni.

Acest program nou, derulat în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, reprezintă prima inițiativă academică a USV în ramura de știință Arte, extinzând oferta educațională a universității către un domeniu creativ și interdisciplinar. Începând cu anul universitar 2025–2026, studenții vor beneficia de un proces educațional modern, susținut de o infrastructură performantă, dezvoltată prin investiții din resurse guvernamentale și proprii. Spațiile de lucru, laboratoarele și studiourile sunt dotate cu echipamente de ultimă generație, în acord cu standardele europene în domeniu.

Procesul de admitere la această specializare presupune parcurgerea a 3 probe de concurs. Proba 1 reprezintă proba scrisă și este eliminatorie, candidații care nu obțin minimum 50 puncte la proba scrisă vor fi declaraţi respinşi şi nu vor putea participa la următoarele probe de concurs de admitere. Ea constă în analizarea unei secvențe dintr-un film prezentat în filmografia de concurs afișată, identificând filmul şi integrând secvența în cadrul scenariului general, analizând teme și metafore relevante, evidenţiind elemente de structură şi limbaj audio-vizual, fiind punctată cu maximum 60 puncte. Urmează o lucrare creativă scrisă, care testează abilitatea de a regândi dintr-o perspectivă originală un scenariu de film publicitar la prima vizionare, propus de comisie, lucrare punctată cu maximum 40 puncte.

Proba 2 constă într-o probă orală, reprezentând analiza și prezentarea portofoliului depus la înscriere și dezbaterea alegerilor creative utilizate în realizarea materialelor incluse, punctată cu maximum 60 puncte, din care maximum 15 puncte pentru creațiile depuse de candidat, maximum 15 puncte pentru fotografii, maximum 15 puncte pentru motivație și interesul pentru domeniu, alte maximum 15 puncte fiind acordate pentru experiența anterioară relevantă. În cadrul probei are loc și o dezbatere orală pe baza unuia dintre filmele din filmografia de concurs afișată. La momentul probei orale, fiecare candidat va extrage un bilet al cărui răspuns va fi notat cu maximum 40 puncte.

Proba 3 va avea drept punctaj media examenului de bacalaureat. Media de admitere se va calcula astfel: 40% x (punctajul de la proba scrisă/10) + 40% x (punctajul de la proba orală/10) + 20% (media examenului de bacalaureat).

Toate informaţiile privind admiterea la Cinematografie, Fotografie, Media sunt făcute publice pe pagina universităţii, la următoarea legătură: https://admitere.usv.ro/wp-content/uploads/2025/04/FLSC-Metodologie-admitere-2025-cu-Cinematografie-si-EDA.pdf


Noul program de licență Cinematografie, Fotografie, Media de la USV va beneficia de sesiuni gratuite de pregătire pentru admiterea din septembrie
Noul program de licență Cinematografie, Fotografie, Media de la USV va beneficia de sesiuni gratuite de pregătire pentru admiterea din septembrie
Studio de televiziune in cadrul spatiilor destinate noii specializari din USV
Studio de televiziune in cadrul spatiilor destinate noii specializari din USV


Recomandări

Rezultatele examenului de admitere la programul de Medicină al USV au arătat un înalt nivel de pregătire al participanților

Marți a început sesiunea de înmatriculări la Facultatea de Medicină și Științe Biologice
Marți a început sesiunea de înmatriculări la Facultatea de Medicină și Științe Biologice