Alegeri

Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache



Marian Andronche a spus ca PMP Suceava nu va mai fi un partid care se zbate în jurul procentului de 4%
Marian Andronche a spus ca PMP Suceava nu va mai fi un partid care se zbate în jurul procentului de 4%

Viceprimarul Sucevei Marian Andronache este noul președinte al Organizației Județene Suceava a Partidului Mișcarea Populară. Marian Andronache a obținut noua funcție în urma Conferinței Județene de Alegeri a PMP Suceava, care a avut loc sâmbăta trecută, în prezența a aproape 400 de delegați din 72 de filiale locale ale acestui partid. Marian Andronache a candidat singur pentru funcția de președinte al PMP Suceava, aceasta după ce omul de afaceri din Cajvana, Gheorghe Jucan, care își depusese candidatura pentru aceeași funcție, și-a dat demisia din partid în timpul conferinței de alegeri, acuzând probleme mari în organizarea acesteia.
Alegerile din cadrul PMP Suceava au avut loc în prezența președintelui executiv al partidului, deputatul Eugen Tomac, alături de care au mai participat președinți și deputați de organizații din majoritatea județelor Moldovei și din Bistrița-Năsăud, precum și a vicepreședintelui la nivel național, Gabriela Dobrotă. La alegerile de sâmbăta trecută a fost prezent și singurul primar PMP din Suceava, cel din comuna Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, care însă nu a candidat pentru vreo funcție de conducere județeană. În urma voturilor exprimate, Marian Andronache a fost ales președinte al PMP Suceava cu 318 voturi pentru și șase împotrivă.
Proteste ale unor foști membri PMP înainte de conferința de alegeri
Conferința județeană a PMP Suceava a debutat cu proteste în fața locației în care urma să fie aleasă noua conducere. Câteva zeci de actuali și foști membri ai PMP Suceava i-au așteptat pe liderii naționali ai partidului cu pancarte pe care se puteau citi mesaje precum „Nu vindeți PMP-ul”, „Vrem alegeri libere! Respectați dreptul de a candida și de a alege” sau „Cerem suspendarea Conferinței Județene de Alegeri PMP”. Protestatarii reclamau nereguli în procesul de organizare a Conferinței Județene de Alegeri, unii spunând că li s-a interzis dreptul de a candida, dar și faptul că au fost excluși nemotivat din partid. Incidentele au continuat și pe perioada conferinței de alegeri, când omul de afaceri Gheorghe Jucan și-a depus demisia din partid după primul discurs al președintelui executiv, deputatul Eugen Tomac. Și GheorgheJucan a acuzat modul în care s-au organizat alegerile. Alături de Gheorghe Jucan și-au prezentat demisia din partid și cei 18 membri ai filialei PMP din comuna Baia.
Tomac a făcut apel la unitatea organizației județene și a stabilit ca țintă pentru viitoarele alegeri minimum 30.000 de voturi pentru PMP Suceava
În discursul său, președintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, a făcut un apel la toți membrii filialei județene să fie uniți și să se trateze cu respect unii cu ceilalți. „Vă mulțumesc celor care în mod onest, din convingere, ați venit în acest partid al lui Traian Băsescu, și ați ales să faceți politică mai departe sub conducerea domniei sale. Misiunea PMP Suceava e foarte importantă și mi-aș dori foarte mult ca fiecare membru să înțeleagă să ne tratăm unii pe alții cu respect, să fim buni colegi, să ne gândim la perspectivele pe care le-am putea avea dacă ne organizăm bine și dacă știm exact cum putem să-i convingem pe locuitorii județului Suceava să-și îndrepte cu mai multă încredere privirea spre PMP”, a spus Tomac. El a arătat că noua conducere a PMP Suceava trebuie să înființeze filiale în toate cele 114 localități ale județului, trasând în același timp și numărul minim de voturi pe care PMP Suceava trebuie să-l obțină la viitoarele alegeri. Eugen Tomac a precizat că în județul Suceava sunt aproape 588.000 de votanți, iar PMP Suceava trebuie să obțină minimum 30.000 de voturi. El le-a transmis membrilor PMP Suceava că „lucrurile care nu ne fac cinste nu trebuie să se mai întâmple” și a adăugat că în județul Suceava acest partid trebuie să atingă ținta de 30.000 de voturi prin muncă, responsabilitate și seriozitate.
Eugen Tomac a făcut referire și la protestele și demisiile de dinaintea și din timpul conferinței, precizând că știa că sunt „unii colegi nemulțumiți”, însă în același timp regretă faptul că „unii oameni nu înțeleg când să se oprească”. „Există momente în viața politică când trebuie să-ți asumi înfrângerile. Le transmit celor care cred că pot să facă jocuri mărunte că nu vor avea nici o șansă. Aceștia nu pot umili această construcție și nu îi voi lăsa să facă acest lucru. Și nu au avut curajul să vină aici să-și spună punctul de vedere, pentru că nu îl au.”, a spus președintele executiv al PMP, Eugen Tomac.
Marian Andronche i-a plătit cotizația lui Gheorghe Jucan pentru a-l avea ca și contracandidat pentru șefia PMP Suceava
După discursurile invitaților și a unor candidați pentru funcții în conducerea PMP Suceava, Marian Andronache a spus că organizarea Conferinței Județene de Alegeri s-a făcut cu îndeplinirea tuturor prevederilor statului. Marian Andronache a spus că singura rugăminte pe care a avut-o la comisia care a organizat alegerile a fost de a-i accepta candidatura lui Gheorghe Jucan pentru funcția de președinte. Andronache a subliniat că acesta nu avea cotizația plătită la zi, motiv pentru care i-a plătit el toate sumele restante, pentru a-l avea ca și contracandidat la alegerile pentru funcția de președinte al PMP Suceava. Marian Andronache a spus că în contul cotizației lui Gheorghe Jucan a plătit suma de 2.700 de lei, pentru care a prezentat o chitanță pentru suma achitată. El a subliniat că este dezamăgit de faptul că Gheorghe Jucan și-a prezentat demisia din partid, adăugând că suma pe care a plătit-o pentru cotizația acestuia va fi folosită pentru plata unei părți din datoriile pe care le are filiala județeană. Marian Andronache a mai declarat că personal nu vrea să piardă nici un membru de partid, „iar cei care au avut de plecat au făcut-o deja”.
Andronache: „Nu vom mai fi o filială care se zbate în jurul procentului de 4%”
Marian Andronache a spus că în calitate de președinte al PMP Suceava, un prim obiectiv al său va fi reconstrucția imaginii publice a organizației județene. „Am format în municipiul Suceava o echipă puternică și lucrul acesta vreau să-l fac și cu organizația județeană. Dinainte de alegerile locale și până la aflarea rezultatelor de la alegerile parlamentare, PMP a fost o echipă în județul Suceava, sau cel puțin așa părea să fie. După aceste alegeri s-a întâmplat ceva. Lipsa de transparență, modul de cheltuire a fondurilor, neasumarea slabelor rezultate au indus tensiuni în organizație, care au răbufnit la finalul anului 2017. Sunt lucruri care trebuie amintite, dar nu vreau să intru în detalii”, a spus Andronache. El a arătat că în perioada premergătoare alegerilor în PMP Suceava au fost „folosite multe energii” din partea unor actuali și foști colegi care au dispărut după alegerile locale și au reapărut acum. „Dacă aceste energii ar fi fost folosite cu aceeași intensitate la alegerile parlamentare am fi avut, cu siguranță, un deputat și un senator”, a declarat liderul PMP Suceava. Marian Andronache a spus că noua conducere județeană a PMP Suceava trebuie să fie unită și să dea dovadă de transparență, aspecte care au lipsit până în prezent. „Nu sunt de acord să mai aud «lasă că merge și așa», cum erau obișnuiți foștii colegi din conducere, pentru că în primul rând conducătorii trebuie să dea dovadă de corectitudine”, a ținut să precizeze Andronache.
Liderul PMP Suceava a arătat că alături de el îl are pe primarul stațiunii Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, „fanionul PMP” din județ, dar și pe toți ceilalți aleși, viceprimari și consilieri locali. „Ei, aleșii locali, reprezintă forța partidului la Suceava. Scheletul îl avem, ceea ce ne-a lipsit la alegerile locale din 2016, și pe el trebuie să clădim în continuare și veți vedea ce forță politică va deveni PMP în județul Suceava”, a declarat Andronache.
El a afirmat că în calitate de președinte, alături de noua echipă de conducere, își propune să instaureze ordinea și disciplina în partid, cu respectarea statutului și a regulamentului PMP, să înființeze filiale în toate localitățile județului și să deschidă ușile partidului. Marian Andronache a subliniat că nu promite obținerea anumitor procente la alegeri. „Ce pot să vă spun este că nu vom mai fi o filială care se zbate în jurul procentului de 4%. Dacă vom realiza până la finalul anului 2018 atât cât ne-am propus, la alegerile europarlamentare ne vom bate de la egal la egal cu PSD și PNL”, a declarat Marian Andronache.
Noua echipă de conducere a PMP Suceava
În cadrul conferinței PMP de sâmbăta trecută a fost aleasă întreaga structură de conducere a organizației județene. În urma voturilor exprimate, Marian Andronache îi va avea lături în conducerea PMP Suceava pe prim-vicepreședintele Vasile Zlevoacă, secretarul general Anca Mihaela Gâtlan, secretarul general adjunct Constantin Munteanu și opt vicepreședinți, respectiv Sorin Andrei, Romeo Cocerhan, Vasile Dan Dumitru, Petru Nistor Juravle, Bogdan Adrian Nicolau, Radu Constantin Reziuc, Cristian Gheorghe Sidor și Florin Șalar. În cadrul conferinței județene au fost aleși și opt secretari executivi: Andrei Marian Ciutac, Dan Deleanu, Constantin Dorel Donisan, Constantin Gabor, Luana Paula Lupușanschi, Mihai Opriș Macovei, Ilie Nacu și Raimund Johannes Onesciuc.


Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noua conducere a PMP Suceava
Noua conducere a PMP Suceava
Contracandidatul lui Marian Andronache, Gheorghe Jucan, și-a dat demisia din partid în timpul conferinței de alegeri
Contracandidatul lui Marian Andronache, Gheorghe Jucan, și-a dat demisia din partid în timpul conferinței de alegeri
Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a făcut un apel la unitate ăn cadrul organizației Suceava
Președintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a făcut un apel la unitate ăn cadrul organizației Suceava
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Noul președinte al PMP Suceava este Marian Andronache
Marian Andronche a spus ca PMP Suceava nu va mai fi un partid care se zbate în jurul procentului de 4%
Marian Andronche a spus ca PMP Suceava nu va mai fi un partid care se zbate în jurul procentului de 4%


Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului