Începând de marți, filiala județeană Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România are o nouă conducere. Președinte pentru o perioadă de patru ani a fost ales profesorul Ilie Sauciuc. În vârstă de 40 de ani, Sauciuc este și inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Suceava pentru minoritatea ucraineană, iar de loc este din Paltinu.
La alegerile care au avut loc la Conferința Județeană a filialei Suceava au fost prezenți 128 de delegați, iar în afara președintelui s-a ales și un comitet format din 11 persoane.
Inițial, pentru funcția de președinte s-au înscris trei candidați, dar înainte de a se trece la vot Ioan Bodnar a anunțat că se retrage pentru a lăsa locul generației mai tinere. În final, Ilie Sauciuc a primit 86 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Boris Petrașuc, a fost preferat de 42 dintre delegați.
În calitate de președinte pentru următorii patru ani, Ilie Sauciuc are planuri serioase, mai ales că în ultimii ani minoritatea ucraineană din Suceava a fost neglijată de conducerea centrală a organizației.
„Ca organizație, UUR nu-și poate derula activități fără sedii, iar în prezent doar trei din cele 30 de organizații au sedii. Una din priorități va fi, fără doar și poate, construirea sau cumpărarea de sedii. Doresc să atrag fonduri proporțional cu cele alocate pentru județele Maramureș și Timiș, deoarece în ultimii ani Suceava a fost vitregită de conducerea centrală de la București. Voi sprijini cultura, religia și învățământul și spun asta pentru că avem cadre didactice de limba ucraineană bine pregătite, elevi premiați la olimpiade, dar care nu sunt recompensați pentru munca depusă. UUR, prin statut, poate oferi membrilor săi recompense atât morale, cât și materiale, inclusiv prin organizarea de școli de vară, excursii sau tabere, și tocmai asta voi încerca să fac. De asemenea, de-a lungul timpului nu a fost scris nici un proiect de atragere de fonduri europene, deși aveam această posibilitate ca uniune, iar pe lista mea de priorități va fi și acest aspect”, a declarat noul președinte al filialei Suceava a UUR.
Președintele condamnat al UUR, Ștefan Buciuta, a părăsit sala fluierat de mulțime
La ședința de marți a participat aproape întreaga conducere a Uniunii Ucrainenilor din România, inclusiv președintele condamnat Ștefan Buciuta. Acesta a sfârșit prin a părăsi sala în fluierăturile oamenilor prezenți la conferința județeană.
Totul a plecat de la faptul că, printr-o decizie arbitrară a Radei Uniunii Ucrainenilor din România, județului Suceava i-au fost atribuite 23 de mandate pentru Congresul Național care va avea loc la finalul lunii octombrie și unde se va alege noul președinte al organizației. Sesizând faptul că la Suceava sunt circa 5.500 de membri activi ai UUR, prim-vicepreședintele la nivel național Ioan Robciuc a propus și supus la vot mărirea numărului de delegați pentru Congresul Național.
Propunerea a fost admisă, iar Suceava va fi reprezentată de 49 de delegați, proporțional cu județul Maramureș, care va avea 50 de persoane la Congresul Național al UUR. Nemulțumit de această situație, fostul deputat Ștefan Buciuta a părăsit sala, în huiduielile generale.
La Conferința Județeanăde la Suceava a participat și Ioan Marocico, deputatul care reprezintă minoritatea ucraineană în Parlamentul României. Acesta l-a felicitat pe noul președinte Ilie Sauciuc și și-a exprimat încrederea în capacitatea acestuia de a-și îndeplini obiectivele propuse.
„Ca deputat al minorității ucrainene în Parlamentul României sunt deosebit de bucuros că în Suceava, atât în organizații locale, cât și în comitetul filialei Suceava au fost aleși în funcții de conducere oamenii tineri, care alături de oamenii cu experiență vor conduce filiala pentru următorii patru ani. Sunt convins că se pot și se vor face multe lucruri bune în comunitățile unde există etnici ucraineni”, a mărturisit deputatul Ioan Marocico.
Alegeri
Noul președinte al filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România este profesorul Ilie Sauciuc
