„Credințe poporale bucovinene”
„Dacă se gătește de urzit, se toarnă apă pe urzitor ca să se șteargă lenea și ca țesutul să sporiască așa de repede, cum de repede merge minciuna prin sat și pana pe apă.
Dacă se gătesce de țesut, se toarnă apă pe tălpigi ca să nu capete cel ce a țesut bătucele la picioare”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, Nr. 37, Cernăuți, Joi 11/23 Mai 1895.
„Din Dorna Candrenilor”
„Aducem spre cunoștință că Consiliile sătești Dorna Candrenilor și Poiana Negrii, întrunite din nou în ședințe în ziua de 29 Aprilie a.c., la propunerea domnului Prefect al județului Câmpulung, au ales o comisiune din sânul gospodarilor, în total 8 membri, cari vor cerceta toate posibilitățile de păduri și vor inventaria toată averea comunei, pentru a putea ști precis ce anume băi poate să ridice comuna noastră și până la ce sumă se port urca cheltuielile. Astfel, după referatul acestei comisiuni, se va putea vedea dacă băile vor fi construite conform planului nou și ofertei prezentate de d-l inginer I. Capriei, sau se vor construi mai simple”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul IX, Nr. 172, 11 mai 1930.
Noul planor „Albatros”
„Recent, pentru școala de planorism de pe lângă Consiliul regional UCFS Suceava, a sosit un nou planor de tip «Albatros» produs la Reghin. Acest planor biloc va fi folosit pentru învățarea pilotajului după noua metodă a zborului în dublă comandă. El se adaugă parcului de planoare existent la această școală”.
„Zori Noi”, Anul XV, nr. 4185, Suceava, Marți 23 mai 1961.