Noul manager al Spitalului de Urgență Suceava și-a ales echipa de conducere

Spitalul de Urgenta Suceava
Spitalul de Urgenta Suceava

Noul manager al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Alexandru Calancea, și-a ales echipa cu care vrea să conducă unitatea medicală de la 1 iulie a.c.. Funcția de director medical va fi îndeplinită de medicul ortoped Marius Grămadă, iar cea de director de îngrijiri, de asistenta medicală Oana Stanciu, asistenta șefă de la secția Îngrijiri Paliative. Funcția de medic șef la secția Cardiologie, care a fost ocupată de dr. Calancea, va fi preluată de cardiologul Ciprian Mitric. De asemenea, coordonatorul Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) va fi medicul cardiolog Ramona Rusu, iar coordonatorul compartimentului de cardiologie intervențională și al programelor de stentare a pacienților acuți și cronici va fi dr. Paul Turcoman. Propunerile doctorului Calancea vor fi prezentate, luni, spre aprobare, lui Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, instituția tutelară a spitalului.

Recomandări

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Doctorii Cătălin Lulciuc, Alexandra Pușcașu și Mihai Guțu, certificați european ca instructori în tratamentul standardizat al cancerului

Deșeurile de medicamente de la populația din municipiul Suceava sunt colectate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Bethesda

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu