Noul IceBorg

Oricât mi-ar plăcea mie fotbalul, pe care îl înfulec uneori chiar și fără pâine, din motive de siluetă, iar alteori îl combin cu bere ca să alunece mai ușor (hai să nu exagerăm nici cu silueta asta!), duminică nu m-am clintit din fața televizorului, de la reprezentația Federer-Nadal. Ce pot să zic?! Deși tenisul e plasat pe locul secund în preferințele mele sportive, nu sunt un mare specialist, de fapt nici măcar specialist, joc tenis mai prost decât baschet sau șah, de exemplu. E drept, mă pricep binișor la ruda îndepărtată numită tenis de masă. Deși Nadal este stângaci de-al meu, iar stilul său temperamental său îmi vine mănușă, n-am izbutit încă să transfer asupra sa simpatia pe care i-o port lui Federer. De fapt îmi plac amândoi, doar că Federer de mai mult timp… Tocmai la finala asta la care elvețianul a mai egalat un record, cinci titluri la rând, precum suedezul Borg, cred că Nadal a fost mai bun. Niciodată nu l-am văzut pe Federer mai fragil, mai nesigur, mai temător. Ba chiar Nadal a câștigat mai multe mingi, însă a ieșit pe locul doi din cauza sistemului nedemocratic în care se contabilizează punctele în acest sport! Nu mai știu unde am citit mai demult despre un sistem de vot aparent democratic, dar care permitea câștigarea alegerilor cu mai puțin de 50% din voturile exprimate. De pildă, să ne imaginăm că președintele României ar fi desemnat separat în fiecare județ, iar apoi s-ar cuantifica doar scorul județelor. Practic, dacă a cîștigat în vreo 25 cu jumătate + 1, nu mai contează că în celelalte a strâns doar 30-40%. După acest regulament ar fi ales președinte cu o minoritate de voturi. Ei bine, așa-i în tenis, vorba lui Toma Caragiu! Și nu numai la tenis, dar și la volei, ba chiar și, mult mai supărător, la table! Îmi amintesc că în studenție reușisem într-o perioadă să-i conving pe unii colegi să jucăm în sitemul 10 mii linia, 20 – marțul, astfel că se putea ieși în câștig, chiar pierzând 2 din 3 partide!
Revenind la Wimbledon, Federer a avut de partea sa avantajul imens al serviciului. Un calcul simplificat ne arată că acei 24 de ași înseamnă 6 game-uri câștigătoare, deci un set numai din ași! Față de numai un as, cât a reușit Nadal, vă imaginați cât a trebuit să tragă în plus spaniolul pentru a echilibra balanța. Și cât de puțin a lipsit s-o încline de partea sa! O minge, una singură să fi izbutit, din cele patru de break pe care le-a avut la începutul setului decisiv (de două ori 15-40 pe serviciul lui Federer!), iar edificiul elvețianului s-ar fi prăbușit ca bețișoarele de la jocul de Marroco!
Nu închei înainte de a observa că anul acesta Wimbledonul și-a cam pierdut specificul, schimburile prelungite amintind de zgura de la Roland Garros. Deși agreez mai mult tenisul pe zgură, consider că turneele pe iarbă trebuie să-și păstreze vechile particularități, tocmai pentru “unitate în diversitate”!