Guvernul în exercițiu are programată pentru marți o ultimă ședință, în care să fie aprobate mai multe acte normative cu un caracter strict administrativ, urmând ca viitorul Cabinet să se reunească în prima sa ședință la sfârșitul săptămânii, cel mai probabil sâmbătă, au declarat surse oficiale.
În prima ședință a noului Executiv ar urma să fie aprobate proiectele de acte normative care vor reglementa structura guvernamentală și ar putea fi discutat și proiectul de buget pentru anul viitor, potrivit surselor citate.
Premierul Victor Ponta a declarat recent că, potrivit calendarului gândit de USL, proiectul de buget pentru anul viitor va fi prezentat în jurul datei de 21 decembrie și va fi dezbătut de Parlament în luna ianuarie, după ce va fi discutat cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială.
Ministrul Finanțelor, Florin Georgescu, a declarat, în luna septembrie, că bugetul pentru anul viitor va fi prezentat la 15 zile după instalarea noului guvern, derogarea față de termenul legal, 15 octombrie, fiind convenită cu cele trei instituții financiare internaționale.