Noul director al Cancelariei prefectului va fi numit după Paște

Noul director al Cancelariei prefectului Constantin Harasim va fi numit în funcție imediat după Paște. Potrivit unor surse din interiorul instituției, persoana agreată de noul prefect este o femeie și vine din structurile Gărzii Naționale de Mediu. Constantin Harasim va fi înconjurat numai de reprezentante ale sexului frumos. El mai are în componența Cancelariei două femei „foarte competente”, după cum s-a exprimat la preluarea mandatului, persoane care au lucrat și cu fostul prefect Florin Sinescu. Este vorba de secretarul Cancelariei, Simona Turel, și de consilierul pentru problemele romilor, Alina Stan. Fostul director al Cancelariei prefectului, Cristian Șologon, a demisionat după ce noul prefect Constantin Harasim și-a preluat în mod oficial atribuțiile.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Cea mai mare camee din lume, realizată de artistul german Andreas Roth, expusă la Muzeul de Istorie Suceava

La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis vineri, 30 mai 2025, expoziția „Biblia în camee”, a artistului german Andreas Roth
La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis vineri, 30 mai 2025, expoziția „Biblia în camee”, a artistului german Andreas Roth