Noul consilier județean AUR Ștefan Cucoradă a depus jurământul

Noul consilier județean de la AUR Suceava, Ștefan Cucoradă

Noul consilier județean de la AUR Suceava, Ștefan Cucoradă, a depus, joi, jurământul, în cadrul unei ședințe de îndată a deliberativului județean. Ședința a fost online, însă Ștefan Cucoradă a fost prezent fizic la sediul CJ, pentru acest moment.
Ștefan Cucoradă are 36 de ani, este absolvent al Facultății de Economie, Administrație și Afaceri din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, studii de licență și master, și are o firmă de transport internațional. El a ocupat locul rămas vacant după demisia din partid și din Consiliu Județean a lui Daniel Prelipcean. Fostul consilier județean și membru AUR și-a motivat demisia prin aceea că partidul își trata oamenii ca pe niște „instrumente de unică folosință”, „cu pumnul în gură”, „decor într-o sală de ședință, în care votul îți e dictat, nu ales”.

Recomandări

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean

Șase consilieri județeni au fost votați să facă parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), dar fără indemnizații

O nouă amânare pentru darea în funcțiune a Centrului de Recuperare „Floare de colț” de la Sasca Mică, solicitată Consiliului Județean de către Direcția de Asistență Socială

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan