Noul Cod al Muncii a fost publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare din 30 aprilie



Noul Cod al Muncii, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, intră în vigoare din 30 aprilie, fiind publicat joi în Monitorul Oficial, după ce legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu.
Noul Cod al Muncii a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial, la scurt timp după ce președintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea legii.
Guvernul și-a angajat, în 8 martie, răspunderea în Parlament asupra proiectului noului Cod al Muncii. Opoziția a depus ulterior o moțiune de cenzură, care a fost respinsă.
De asemenea, PSD și PNL au sesizat Curtea Constituțională, contestând adoptarea Codului Muncii prin procedura asumării răspunderii Guvernului, precum și elemente de fond ale actului normativ. Curtea Constituțională a respins, în 23 martie, sesizarea privind neconstituționalitatea actului normativ.
Discuțiile pentru modificarea actualului Cod al Muncii au început între Guvern, sindicate și patronate din luna decembrie, inițial fiind stabilit ca termen limită de negocieri sfârșitul anului 2010. Termenul s-a prelungit până în ianuarie, apoi încă o dată până în martie, când Emil Boc și-a asumat răspunderea pe o formă care conținea foarte puține observații ale sindicatelor și patronatelor.
Practic, Boc și-a asumat răspunderea pe o formă apropiată de cea inițială care fusese postată inițial pe site-ul Ministerului Muncii, în varianta finală fiind incluse doar opt amendamente din cele 144 de propuneri formulate de parlamentarii coaliției.
Astfel, în noul Cod al Muncii a fost introdusă prevederea potrivit căreia în termen de 45 zile calendaristice de la data concedierii colective salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînființat în aceeași activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.
Salariații vor avea la dispoziție un termen de maximum cinci zile calendaristice de la data comunicării angajatorului pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la locul de muncă oferit, termenul inițial fiind de zece zile.
În situația în care salariații care au dreptul de a fi reangajați nu își manifestă în scris consimțământul sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate efectua noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante.
Noul Cod al Muncii introduce și perioada de stagiu, pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior, aceasta constând în primele șase luni după debutul în profesie. Fac excepție acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârșitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu adeverința care este vizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă în a cărui rază teritorială de competență acesta își are sediul.
Documentul mai stabilește că perioada în care se pot face angajări succesive de probă a mai multor persoane pentru același post este de maximum 12 luni, iar pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.
Legislația muncii introduce și obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora.
Din Codul Muncii a fost eliminată prevederea din proiectul inițial conform căreia angajatorul poate renunța unilateral la clauza de neconcurență prevăzută în contract, iar plata indemnizației de neconcurență încetează după minim 30 de zile calendaristice de la notificarea scrisă adresată salariatului de către angajator privind denunțarea acesteia.
Executivul a decis totodată ca articolul referitor la negocierile colective să prevadă că „părțile, reprezentarea acestora și procedura de negociere și încheiere a contractelor colective de muncă se stabilesc potrivit legii”.
În forma inițială, acest articol stabilea că negocierea și încheierea contractelor colective de muncă se reglementează prin lege specială.
Codul Muncii mai prevede că sindicatele, federațiile și confederațiile sindicale sunt constituite de către salariați, pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale, precum și a apărării drepturilor individuale și colective ale acestora prevăzute în contractele colective și individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu, precum și în legislația națională, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte.
Constituirea, organizarea și funcționarea sindicatelor se reglementează prin lege.
Patronatele constituite în condițiile legii sunt definite drept organizații ale angajatorilor, autonome, fără caracter politic, înființate ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial.
Angajatorii se pot asocia în federații și confederații sau alte structuri asociative, conform legii.
O altă prevedere cuprinsă în noul Cod al Muncii face referire la contravaloarea pagubei provocate de către angajat în timpul muncii și imputată acestuia pentru recuperare de către angajator, aceasta urmând să fie limitată la echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie.
Codul Muncii mai stabilește că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.
Contractele colective de muncă și actele adiționale ale căror prevederi sunt limitate la 31 decembrie 2011 vor putea fi încheiate după această dată pe durate care vor fi stabilite prin lege specială.
Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție, față de 30 în prezent, și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere, față de 90 în prezent.
În ce privește termenul de preaviz, acesta nu poate fi, potrivit Codului Muncii, mai mare de 20 zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție sau 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.
O altă modificare vizează contractele individuale de muncă pe perioadă determinată, care vor putea fi încheiate până la 36 de luni, perioada fiind majorată cu un an.
Codul Muncii reglementează și munca prin agent de muncă temporară, un concept nou introdus. Acesta reprezintă munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară și care este pus la dispoziția utilizatorului pentru a lucra sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă. Misiunea de muncă temporară va fi stabilită pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 luni
Noul Cod al muncii majorează sporul acordat pentru munca prestată în timpul nopții de la 15 la sută la 25 la sută din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin trei ore de noapte din timpul normal de lucru.
De asemenea, în cazul controalelor care au ca obiectiv depistarea muncii fără forme legale, inspectorii de muncă au o nouă obligație, de a completa registrul unic de control după efectuarea controlului.
Noul Cod al muncii prevede și o înăsprire a pedepselor pentru muncă la negru. Astfel, primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se va sancționa cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, iar fapta persoanei, care în mod repetat stabilește pentru salariații încadrați în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, va constitui infracțiune și se va pedepsi cu închisoare de la șase luni la un an sau cu amendă penală.
De asemenea, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la unu la doi ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de cinci persoane, indiferent de cetățenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă.
Guvernul a mai decis ca o amenda cuprinsă între 1.500 lei și 3.000 lei să fie aplicată atât pentru lipsa evidenței orelor de muncă prestate de fiecare salariat care trebuie prezentată inspectorilor de muncă de către angajator, dar și pentru nerespectarea regulii conform căreia o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical.
Noul Cod al muncii va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.