Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat, miercuri, că liderii de grupuri au convenit ca noul Avocat al Poporului să fie numit prin consens al tuturor partidelor, însă acest lucru se va realiza în sesiunea parlamentară din toamnă.
„Vedeți dumneavoastră: un grup parlamentar dă cu o piatră, creează un eveniment în toată Europa și zece lideri de grupuri parlamentare se reunesc cu doi președinți, de Cameră și de Senat, pentru a stabili cum putem să rezolvăm această problemă. Am avut o discuție foarte bună cu liderii grupurilor parlamentare și le mulțumesc colegilor pentru că au fost prezenți. Trei chestiuni au fost stabilite de comun acord în unanimitate: avem nevoie de un Avocat al Poporului care să întrunească acceptabilitatea tuturor grupurilor parlamentare, o persoană cunoscută, echilibrată și care să facă cinste acestei funcții. Propunerea va merge către comisiile juridice după ce fiecare grup parlamentar, până pe 15 august, va trimite, fie președintelui Camerei, fie președintelui Senatului, CV-ul persoanei pe care o consideră independentă politic, capabilă să gestioneze această funcție. Pe 1 septembrie, înainte de sesiunea parlamentară, liderii grupurilor politice, împreună cu președintele Camerei și președintele Senatului, vor avea o discuție și sperăm ca, cel puțin în primele zece zile, în urma negocierilor, să avem o singură propunere, care să meargă către comisiile juridice reunite, să fie audiată această persoană și să devină, cu votul plenului reunit, noul Avocat al Poporului”, a declarat Zgonea.
El a susținut că a convocat întrunirea liderilor de grup, împreună cu Petru Filip, din cauza situației create și a rumorii generate în UE „de câteva declarații iresponsabile ale unor lideri politici, care nu sunt liderii grupurilor parlamentare, pentru că cei doi distinși lideri ai grupurilor parlamentare au înțeles și au și exprimat incapacitatea în 24 de ore să vii cu o propunere și celelalte grupuri parlamentare să o accepte”.
„Aceasta este cerința pe care și eu, și domnul Petru Filip am avansat-o. Vreau o propunere care să fie acceptată de toate grupurile parlamentare, astfel încât să vadă toată Europa că există un consens pentru persoana care va fi numită în funcția de Avocat al Poporului”, a spus Zgonea.
Președintele Camerei Deputaților a calificat discursul deputaților PDL drept diferit față de cel venit din partea democrat-liberalilor aflați în campanie electorală.
„Este un discurs diferit al colegilor mei din PDL față de cel pe care îl vedeți dumneavoastră la televizor, este unul echilibrat, corect și le mulțumesc foarte mult pentru că domniile lor s-au detașat într-un fel de discursurile acelea acuzatoare lipsite de conținut și de realitate ale unora care sunt în campanie electorală și care aparțin PDL. (…) Diferența între grupurile parlamentare USL și cei doi președinți ai Camerei de astăzi și cei care au fost înainte este că nu am folosit niciodată în aceste discuții cu liderii grupurilor parlamentare algoritmul politic, lucru acceptat și de colegii mei de la PDL”, a susținut social-democratul.
Întrebat dacă democrat-liberalii au fost de acord ca Avocat al Poporului să rămână interimar Valer Dorneanu, Valeriu Zgonea au răspuns că aceștia au stabilit că în acest moment „nu sunt capabili nici domniile lor, nici alte grupuri parlamentare să poarte negocieri cu ceilalți lideri și să aibă o finalitate în 24 de ore”.
„Au revenit la normalitate. (…) Încă o dată, le mulțumesc pentru celeritate și pentru capacitatea de a înțelege că lucrurile nu se fac prin declarații politice iresponsabile, atât în interiorul țării, cât și în afara țării și le mulțumesc celor doi lideri ai PDL pentru modul constructiv în care astăzi au lucrat”, a încheiat Zgonea.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că a cerut în scris conducerii celor două Camere declanșarea negocierilor între grupurile parlamentare pentru numirea Avocatului Poporului, el precizând că și-a îndeplinit obligația și că își dorește consens politic pentru această numire.
„Am cerut în scris conducerilor Camerelor, în baza discuțiilor cu președintele Comisiei (Jose Manuel Barroso – n.r.), dacă e posibil, să declanșeze negocieri între grupuri pentru numirea unui Avocat al Poporului”, a spus Ponta.
El a precizat că miercuri, la ora 13.00, se întâlnesc liderii de grup, dar a arătat că anticipează, din păcate, că PDL va fi împotriva oricărei propuneri avansate.
„Dacă îl propunem pe Sfântul Pavel, PDL va fi împotrivă. Dacă se găsește un sfânt mai sfânt pe care să-l accepte PDL, noi suntem dispuși să sprjinim această numire. Nu-mi fac iluzii, mi-am îndeplinit obligația, dar mi-aș dori consens”, a spus Ponta.
Președinții celor două Camere și liderii grupurilor parlamentare se vor întâlni, miercuri, la ora 12.00, pentru a discuta situația Avocatului Poporului, a anunțat, marți, președintele Camerei, Valeriu Zgonea.
Zgonea a spus că va fi o ședință informală între președinții celor două Camere și liderii grupurilor parlamentare pentru o soluție în legătură cu Avocatul Poporului.
Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a precizat că va spune punctul de vedere al democrat-liberalilor, inclusiv faptul că până la depunerea jurământului de către noul Avocat al Poporului trebuia să rămână fostul Avocat al Poporului.
Conform proiectului raportului CE privind MCV obținut de MEDIAFAX, CE face o serie de recomandări care vor rezuma reformele specifice de care este nevoie pentru a se menține progresul înregistrat sub MCV. Una dintre măsurile vizate în acest proiect de raport se referă la numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul tuturor partidelor, printr-un proces obiectiv și transparent, care să conducă la selectarea unei personalități cu o autoritate, integritate și independență necontestate.