Membrii formației australiene AC/DC au dezvăluit că următorul lor album va fi lansat în „următorii doi ani”.
Membrii trupei AC/DC au mai spus că vor pleca în turneu după ce noul lor material discografic va fi finalizat, informează nme.com.
Cel mai recent album al formației, „Black Ice”, a fost lansat în 2008.
„Vom pleca din nou în turneu după ce vom lansa noul album, pe care sperăm să îl scoatem pe piață în următorii doi ani”, a declarat chitaristul AC/DC Angus Young.
Liderul formației, Brian Johnson, a declarat, la rândul său, că grupul este nerăbdător să plece din nou în turneu: „Vom încerca să facem turneul viitor și mai bun”.
Trupa trebuie să lanseze un nou DVD „AC/DC: Live At River Plate” luni, 9 mai. Show-ul a fost filmat în timpul turneului mondial din 2009/2010, în care AC/DC a concertat în 108 orașe din întreaga lume.
Young a mai subliniat faptul că formația din care face parte „supraviețuit” fiecărui nou gen muzical apărut din 1973 și până în prezent.
„Avem fani, vechi sau mai noi, care se lasă greu. Noi am supraviețuit multor schimbări din muzică, le-am depășit pe toate”, a comentat el.
Trupa de hard rock AC/DC a fost înființată la Sydney în 1973 și este formată din Brian Johnson (voce), Angus Young (chitară solo), Malcolm Young (chitară ritmică), Cliff Williams (bas) și Phil Rudd (baterie).
Trupa AC/DC a susținut, pe 16 mai 2010, un concert la București, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori. Trupa australiană a adus în Capitală show-ul „Black Ice”, care promova cel de-al 15-lea material de studio al ei, lansat în octombrie 2008. Turneul, primul după „Stiff Upper Lip”, susținut de AC/DC în 2000/2001, a avut zeci de concerte sold out în întreaga lume.