Două grupuri de suceveni s-au confruntat violent, sâmbătă după-amiază, în municipiul Botoșani. Totul a plecat cu un clinci în trafic între șoferii a două platforme auto, după care rivalii s-au bătut pe trotuar.
Polițiștii din Botoșani au anunțat că au luat măsura reținerii în arest a 9 dintre cei care au participat la bătaie și au tulburat grav ordinea și liniștea publică.
Este vorba despre 9 suceveni, cu vârste cuprinse între 24 și 61 de ani.
Din informațiile noastre este vorba de două familii de romi, una din Salcea și una din Văratec.
După cum relatează Monitorul de Botoșani, un scandal uriaș a izbucnit, sâmbătă după-amiază, pe Strada Primăverii. O bătaie generală între două clanuri a avut loc chiar pe un trotuar, sub ochii trecătorilor.
Totul ar fi plecat de la o șicanare în trafic între două platforme auto. Din mașini au coborât mai multe persoane, unele de etnie romă, și s-au încăierat. În altercație s-au folosit inclusiv un ciocan, bărdițe și bâte, fiind implicate nu mai puțin de 11 persoane.
„În urma apelului efectuat prin 112, la fața locului au fost direcționate toate echipajele din teren, respectiv jandarmi, polițiștii de ordine publică și rutieră, precum și polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
S-a intervenit în forță, toate persoanele implicate fiind imobilizate si conduse la sediul poliției pentru cercetări”,a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Confruntare clanuri
Nouă suceveni, reținuți în arest după ce s-au bătut în stradă, la Botoșani
