– Expediția a fost o inițiativă privată
– Din grup au făcut parte 8 bărbați din Câmpulung Moldovenesc și Suceava și o fată din Gura Humorului
Au mers la munte în Elveția. Nimic neobișnuit. Numai că și-au ales să cucerească munții, nu să se plimbe. Și nu orice munți, ci vârful Dom, cel mai înalt al Elveției (4545m) și vârful Weisshorn (4505m), cel mai dificil de urcat din punct de vedere tehnic. Expediția s-a desfășurat în perioada 4-18 august și a fost o inițiativă sută la sută privată a unui grup de prieteni care iubesc munții la nebunie.
– Cel mai tânăr membru al expediției are 17 ani
Au fost nouă, veniți din Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Gura Humorului. Veteranul grupului, Voicu Raia, este șeful Serviciului Public Salvamont Suceava. Alți doi salvamontiști, Nicolae Durnac și Sergiu Bersan, nu și-au lăsat colegul singur în munți și au luat și ei Alpii în piept. Li s-au alăturat temerarii Mugurel și Gabriel Cicu, Dănuț Florea și Dan Curic, pe care sucevenii îl cunosc drept Blonder. Dar grupul a avut și două surprize. Juniorul echipei, Vlad Damian, aspirant la un loc de salvamontist, s-a aruncat fără teamă în această aventură la doar 17 ani și nu și-a dezamăgit colegii nici o clipă. Cât despre al nouălea component al grupului, acesta a fost…o Cosînzeană. Humoreanca Loredana Vaipan s-a dovedit însă la fel de dârză în ascensiune ca oricare dintre colegii săi bărbați. „Nici Vlad și nici Loredana nu se poate spune că au fost prea ocrotiți și menajați. Au fost tratați ca membri obișnuiți ai grupului. Și pentru că grupul era unul de bărbați puternici și majoritatea se supune majorității, au făcut față și ei ca niște bărbați. Sunt însă persoane cu experiență, se descurcă pe munte ca oricare dintre noi și nici nu cred că ar fi acceptat să fie cocoloșiți și să se simtă ca niște poveri. Ei au venit cu noi știind perfect ce îi așteaptă și s-au descurcat”, ne-a spus Voicu Raia și Nicu Durnac.
– Nu s-au rătăcit pe munte, ci în orașe
Expediția s-a făcut românește, din multe puncte de vedere. Fiecare dintre membrii grupului a cheltuit în medie 500 de euro din buzunarul propriu pentru a-și împlini visul, iar până la urmă au fost patrioți și în farfurie, pentru că au preferat să mănânce în tot acest timp conserve, supe și dulciuri românești, luate de acasă, ca să facă economie de bani și să fie siguri că nu le face rău schimbarea de alimentație. Au evitat să aibă un lider de grup, pentru că erau prieteni și nu puteau să fie șefii celorlalți. Nici a lua decizii în astfel de situații nu e ușor. Și au înfruntat și pericole . Cele obișnuite, precum crevasele și micile avalanșe, dar și unul surprinzător pentru oameni care se descurcă impecabil pe orice teren. S-au rătăcit de câteva ori, dar nu pe munte, ci în orașe! “ Pe munte nu e nici o problemă, te orientezi cu busola, te descurci, dacă ești de meserie nu prea te poți pierde. Noi suntem obișnuiți să îi recuperăm pe alții care s-au rătăcit, dar ni s-a întâmplat ceva amuzant. Ne-am rătăcit pur și simplu, și nu o singură dată, dar în orașe. Nu cunoșteam deloc localitățile, iar ca să ieșim din ele a tot trebuit să dăm ocol până ne-am dezmeticit”, povestesc temerarii
– Au dat nas în nas cu capre negre și marmote
Le este greu să povestească despre expediția lor ceva anume, pentru că totul a meritat efortul. Sunt convinși că și numai pentru a face fotografii cu imaginile de vis care li s-au derulat prin fața ochilor merită să bată cineva acest drum. “S-a urcat întâi pe vârful Dom, pentru că, deși e mai înalt, e mai ușor de abordat. A fost necesară o perioadă de aclimatizare, peste care nu pot trece nici cei mai experimentați. Trei dintre noi au mai făcut astfel de ascensiuni în 2004, pe Mont Blanc, dar la altitudine chiar și cei obișnuiți cu așa ceva sînt la început la fel de afectați ca și începătorii. Aclimatizarea asta ține cam două săptămâni, de obicei. Îți dă o senzație de rău general. E greu de explicat, dar seamănă mai mult cu răul de la mahmureală… Ai o stare de somnolență imposibil de controlat și ești moale ca un om bolnav. Este însă ceva trecător. În cazul nostru, după o noapte de somn, toată lumea a înviat. Nu se poate spune că era foarte frig, dar era zăpadă, poate să fi fost câteva grade sub zero. Nu am suferit de frig, pentru că și acolo e vară. Mă rog, nu caniculă ca pe meleagurile noastre, așa că ne-am răcorit mergând prin zăpadă. Drumul pe munte trebuie să îl începi cu noaptea în cap, ca să ai timp să te întorci. Toți cei ce pleacă în ascensiuni procedează astfel, pentru că e preferabil să urci noaptea când ești odihnit, decât să te întorci pe întuneric când ești epuizat și nu te mai concentrezi la fel de bine. Sigur că nu este simplu, ca la o plimbare pe cărare, dar te lasă pur și simplu uimit splendoarea pe care o vezi în jur. Nu se poate explica în cuvinte peisajul luminat de soare sau ce simți când vezi acolo, la înălțime, un răsărit sau un apus de soare. Am dat nas în nas cu capre negre și marmote… Ar fi prea multe de povestit. Dar să știți că nu drumul a fost cel mai greu de făcut, nu efortul fizic a fost dificil, ci acel psihic. Asta pentru că am fost un grup mare, nu aveam experiența asta, nu aveam un lider de grup și implicit fiecare credea la un moment dat că ideea lui e cea bună și deciziile au fost foarte greu de luat. Asta te consumă incredibil, iar la efortul fizic depus cel mai rău e să se suprapună și starea de încordare psihică. De aceea noi am ajuns la concluzia că a fost foarte frumos, merită să mai facem asta, dar nu în grup mare”, mărturisesc membrii expediției.
– Nu știu dacă vor avea destui bani pentru o altă expediție montană
De obicei, expedițiile care au ajuns pe vreun vârf înfig acolo câte un steag al țării lor. E un fel de tradiție a montagnarzilor. Sucevenii au schimbat un pic rutina. Au ajuns pe vârfuri și doar s-au fotografiat acolo. Cât despre steag, sigur că au avut unul cu ei, dar este unul special și nu poate fi lăsat pur și simplu pe vârf de munte. Este un steag care îi însoțește la fiecare expediție. “Unul dintre colegii noștri este responsabil cu steagul. Când ajungem pe vârf, ne fotografiem cu el, cum face toată lumea, apoi se înscriu pe el numele tuturor celor ce au ajuns pe vârful cu pricina și se semnează fiecare. Steagul acela se păstrează și nu ne lăsăm până nu îl acoperim tot cu amintiri de genul acesta”, spun zâmbind montagnarzii.
Reveniți acasă, membrii expediției se gândesc deja la ce vor face la anul. Încă nu s-au decis care munte merită urcat și nici nu știu dacă vor avea destui bani pentru o altă expediție montană. Dar nici nu stau degeaba până atunci, pentru că și acasă are destulă treabă un montagnard. „Acum pregătim ediția a patra a concursului de escaladă sportivă Rarău Climbing Open, care se va desfășura în perioada 8-10 septembrie. Pentru concurs amenajăm încă 16-18 trasee de escaladă, pe lângă cele 60 care există acum în Rarău. Este un concurs sportiv serios, la care vin cei mai buni cățărători din țară, iar anul trecut am avut participanți și din Belgia, Germania și Franța. Ne vom întâlni, vom concura și vom povesti împreună, iar cu ocazia asta cred că ne vom face și planul de viitor pentru o altă aventură”.
