Conferința teritorială

Noua structură de conducere a Filialei Teritoriale Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România



Uzina de Apă Suceava
Uzina de Apă Suceava

Filiala Teritorială Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și-a desemnat recent, la Conferința teritorială care s-a desfășurat în sediul instalat la Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj din municipiul Suceava (Uzina de Apă), noua structură de conducere.
Printr-un comunicat trimisla redacția „Monitorului de Suceava” se aduce la cunoștință faptul că Filiala Teritorială Nord-Est a OAR (care cuprinde un număr de 142 de arhitecți și conductori arhitecți care își desfășoată activitatea pe raza județelor Suceava și Botoșani) l-a reales în funcția de președinte pe arh. Constantin Gorcea și a desemnat componența noului Consiliu teritorial de conducere.
Au fost aleși totodată și Colegiul director al filialei format din arh. Constantin Gorcea (președinte), arh. Ion Andriu, arh. Dan Senciuc și arh. Dan Octavian Botez (vicepreședinți), precum și trezorierul filialei – arh. Sorin Pentilescu.
Conferința teritorială a desemnat și candidații pentru Consiliul Național al OAR, respectiv arhitecții Ion Andriu (Suceava) și Mircea Curteanu (Botoșani).
Comunicatul conține și o invitație adresată publicului larg, cetățenilor interesați de problematica și strategiile privind dezvoltarea și evoluția urbanistică a localității, de a participa la manifestările organizate/găzduite de Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj din municipiul Suceava (str. Apeductului, nr.4), evenimente care vor fi anunțate din timp de mass-media locală. Este vorba, ca și în anii anteriori, de expoziții de arhitectură și artă vizuală, simpozioane pe teme profesionale, audiții muzicale și manifestări de artă dramatică desfășurate în această locație cu destinații multifuncționale.



Recomandări

Primarul din Panaci, Vasile Cozan, a fost reales la conducerea filialei Suceava a Asociației Comunelor din România

Primarul din Panaci, Vasile Cozan a fost ales pentru al șaselea mandat de președinte al Asociației Comunelor din România - filiala Suceava
Primarul din Panaci, Vasile Cozan a fost ales pentru al șaselea mandat de președinte al Asociației Comunelor din România - filiala Suceava