Asigurarea de locuri de joacă pentru copii este una dintre prioritățile conducerii Primăriei Suceava, care, deși suntem în plină iarnă, s-a ocupat de refacerea a nouă dintre părculețele existente și care erau degradate în mai mică sau mai mare măsură.
Este vorba de locurile de joacă pentru copii de pe străzile Aleea Venus, Oituz, Octav Băncilă, Areni, Amurgului, Tineretului, Putnei, precum și cele din zona Gării Burdujeni și a Gării Ițcani.
„Toate lucrările de reparații au fost făcute cu forțe proprii, cu angajații Direcției Domeniului Public, astfel încât să avem costuri cât mai reduse, dar să asigurăm copiilor condițiile necesare pentru a se juca în siguranță”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Drept urmare, recondiționarea celor nouă parcuri de joacă a costat doar 30.000 de lei, bani cu care au fost cumpărate piesele ce trebuiau înlocuite.
Una din principalele cauze ale distrugerii instalațiilor de joacă este utilizarea lor de tineri care au depășit vârsta indicată și au mult peste greutatea maximă admisă.