Noua ordine mondială

Tenisul are un nou mascul dominant, unul mai feroce decât era Federer, care avea acordaj de catifea la racheta de oțel. Pentru jocul lui Nadal îmi vine în minte cuvântul monstruos, cu o tentă admirativă, dar și cu strângere de inimă. A pierdut un singur set la Open-ul american, abia în finala cu Djokovic, orice joc fiind o demonstrație pură de forță. În semifinale l-a spulberat pe Iujnîi, unul dintre puținii care au simțit în trecut gustul victoriei la Nadal. Nici o șansă de a vedea la final salutul simpatic al lui Iujnîi, cu racheta pe post de chipiu și palma la tâmplă. Uluiește capacitatea spaniolului de a învăța lucruri noi chiar și la această vârstă, când tehnica de serviciu, de exemplu, ar trebui să fie bătută în cuie. Practic, în câțiva ani, Nadal a învățat să servească. Pe vremea când era doar rege al zgurii, n-avea nici o șansă pe alte suprafețe cu acel serviciu mediocru. Acum a ajuns să-i domine pe mulți la acest capitol, printre care și pe Djokovic. De altfel, aceasta cred că a fost cheia succesului în finală. Sârbul a fost total dedicat jocului la acest turneu, a vrut să dea tot ce are mai bun, a căutat privirile celor din familie după aproape fiecare schimb, un adevărat cumul de energii. Și cu Federer, și cu Nadal, a lovit cu dreapta, cu reverul, a dat scurte, loburi, a etalat toată gama de lovituri fără să slăbească ritmul. În câteva rânduri, în dueluri egale de pe fundul terenului, l-a executat pe Nadal cu niște lovituri la care nu numai că spaniolul n-a ajuns, dar nici măcar nu a schițat vreun gest, iar asta spune multe. Din păcate pentru Nole, un singur lucru i-a lipsit: serviciul de top. Deși ca procentaj al primei mingi n-a stat rău, n-a produs ași, iar pe adversarii de pe primele două locuri nici nu i-a deranjat prea tare, trebuind să muncească pentru a-și face punctele. Căci la o muncă titanică s-a înhămat la acest turneu! Și-a propus să nu cedeze nici măcar o minge, să tragă ca într-o luptă pentru supraviețuire. Fie și la limită, cu Federer a fost suficient. Chiar și seturile pierdute au fost lungi, 5-7, ceea ce l-a determinat pe elvețian să se refacă în seturile succesive, cedate clar. Felul în care s-a manifestat Nole după ultima minge a fost impresionant. N-a sărit în sus, n-a răcnit, doar și-a privit nemișcat familia cu niște ochi mai mult decât grăitori. Federer a rămas cu regretul că n-a jucat prima finală la acest turneu cu Nadal (în care oricum nu cred că ar fi avut șanse!) și cu obsesia acelei săptămâni care-i lipsește pentru a egala recordul lui Sampras ca lider ATP. Pentru a mai reveni vreodată acolo nu mai depinde doar de el, cu toate că strigăte de admirație ne va mai smulge. Ar fi nevoie și de o recădere fizică a lui Nadal. Iar în așa ceva un campion nu se cade să spere…