FOTBAL

Noua modă în Onoare: gazdele părăsesc terenul de joc în timpul meciului



Deși nu au fost probleme majore în meciurile disputate duminică, 17 septembrie 2006, atât în Divizia D, cât și în Onoare, Comisia de Disciplină a AJF, cât și subcomisia de disciplină a arbitrilor, au avut câteva dosare în discuție.
* la meciul din cadrul Campionatului Onoare, Seria I, Voința Iaslovăț – Avântul Volovăț, jucătorii echipei gazdă Ioan Magdici și Vasile Siretean, nemulțumiți de prestația arbitrilor, s-au repezit la aceștia, încurajați la ceilalți coechipieri, agresându-i verbal și fizic. Ba mai mult, au hotărât să părăsească „in corpore” terenul de joc în semn de protest. Comisia a hotărât sancționarea echipei din Iaslovăț cu amendă de 50 de lei, meci pierdut cu 3-0, iar cei doi „vajnici luptători” au fost suspendați pe câte 5 etape și vor avea de achitat și câte o amendă de 50 de lei.
* la meciul din Onoare, Seria a II-a, dintre Voința Liteni Moara și Progresul Salcea, jucătorii echipei din Salcea Petrică Siminiceanu a adresat injurii brigăzii de arbitri și va sta pe margine două etape, amenda fiind de 25 lei.
* pentru câte două galbene – automat roșu, au fost sancționați cu câte o etapă de suspendare și 20 de lei amendă jucătorii: Ioan Hladiuc (Avântul Pătrăuți), Roșu Gheorghe (Recolta Fântânele), Costin Bologa (Luceafărul Buc. Suceava), Vlad Bogdan (Avântul Todirești), Ionuț Nohai (Viitorul Arbore), Adrian Păsăilă (Vivipet Bădeuți).
Dacă jucătorii au fost luați la „bani mărunți”, nici arbitrii nu au scăpat mai ieftin.
* arbitrul asistent Dragoș Grosu a făcut câteva greșeli semnalate în raportul de observare: erori în aprecierea situațiilor de off-side, mai multe greșeli în aplicarea legilor jocului, la meciul de juniori dintre Zimbrul Siret și Avântul Todirești, fără însă a influența rezultatul, greșeli pentru care a fost sancționat de subcomisia de disciplină a arbitrilor cu o etapă de suspendare.
* la meciul de seniori dintre Zimbrul Siret și Avântul Todirești, arbitrul asistent C-tin Neamțu a fost notat cu nota 6 de observator pentru două semnalizări incorecte la două off-side-uri evidente și a fost sancționat cu 2 (două) etape de suspendare.
* arbitrul asistent Florin Ruști a fost notat cu nota 5,5 de către observator la jocul dintre Unirea Boroaia și Luceafărul Bucovina Suceava pentru greșeli flagrante în aprecierea off-side-urilor: minutul 44, oprirea unui atac regulamentar al echipei gazdă; minutul 67, nesemnalizarea unui off-side din care oaspeții au marcat și, ca atare, a fost reținut de la delegări pentru patru etape.
* dacă la meciul Voința Iaslovăț – Avântul Volovăț, în discuția Comisiei de Disciplină au intrat jucătorii echipei din Iaslovăț, n-au scăpat de emoții nici arbitrii. Dar, din citirea rapoartelor suplimentare ale arbitrilor și observatorului, a reieșit faptul că arbitrajul s-a desfășurat sub presiunea jucătorilor și suporterilor echipei din Iaslovăț și, ca atare, subcomisia a clasat cazul.



Recomandări