Noua lege a achiziției publice: Termenul de așteptare pentru depunerea ofertelor va fi redus



Termenul obligatoriu de așteptare între anunț și data limită de depunere a ofertelor pentru contractele publice va fi redus de la minimum 52 de zile în prezent la 35 de zile, perioadă care va putea fi limitată chiar la 15 zile, față de doar 36 de zile permise de actuala legislație, informează Mediafax.Reducerea termenelor este prevăzută în primul draft al proiectului noii legi a achizițiilor publice, consultat de MEDIAFAX și care reglementează regimul juridic al contractelor de achiziție publică, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum și aspecte legate de derularea contractului.Documentul stabilește că, atunci când valoarea estimată a contractului este mai mare decât 591.918 lei (față de 130.000 euro în prezent) pentru produse ori servicii și 22.908.118 lei (față de 5 milioane euro) pentru contractele de lucrări, perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puțin 35 de zile.De asemenea, dacă a fost publicat un anunț de intenție referitor la contractul de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, termenul va putea fi redus până la 15 zile, în situația în care anunțul de intenție a inclus toate informațiile necesare pentru anunțul de participare, „în măsura în care informațiile respective erau disponibile în momentul publicării anunțului de intenție”, și a fost trimis spre publicare cu o perioadă cuprinsă între 35 de zile și 12 luni înainte de data trimiterii anunțului de participare.În același timp, însă, dacă din motive de urgență, temeinic justificate, termenul de 35 zile nu poate fi respectat, autoritatea contractantă va putea stabili un termen care nu poate fi mai mic de 15 zile de la data la care a fost trimis anunțul de participare.



Recomandări

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor
Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern