Juniori C

Noua Generație Iași, primul adversar al sucevenilor la Turneul zonal



Chiar dacă formația pe care o pregătește, Sporting Suceava, va întâlni adversari puternici la turneul zonal al juniorilor III ce se va disputa pe stadionul Areni în perioada 21-24 iunie, antrenorul Ciprian Anton este optimist în privința șanselor echipei sale de a se califica la turneul final.
„M-am luptat mult să aduc acest turneu la Suceava. Avem o generație de copii foarte bună și am vrut să le creez toate condițiile pentru a face performanță. În condițiile în care turneul zonal se dispută la Suceava, cred că suntem favoriți pentru a ne califica mai departe”, a declarat Ciprian Anton.
Iată programul complet al meciurilor de la turneul zonal:

  • duminică 21 iunie – ora 17.00: Ceahlăul Piatra Neamț – CSS Botoșani
  • duminică 21 iunie – ora 18.30: Sporting – Noua Generație Iași
  • luni 22 iunie – ora 17.00: CSS Botoșani – Sporting Suceava
  • luni 22 iunie – ora 18.30: Ceahlăul – Noua Generație Iași
  • marți 23 iunie – liber
  • miercuri 24 iunie – ora 9.00: Ceahlăul Piatra Neamț – Sporting Suceava
  • miercuri 24 iunie – ora 10.30: CSS Botoșani – Noua Generație Iași


Recomandări