Nouă firme înființate în județul Suceava de oameni de afaceri din străinătate au fost închise în prima lună a acestui an. Potrivit ultimelor informații publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, numărul firmelor cu capital străin care au fost desființate este mai mare decât cel al societăților cu participare străină înființate în luna ianuarie 2014, care a fost de opt. O diferență mai mare se poate observa dacă se compară valorea totală a capitalului subscris al firmelor străine desființate cu cea de la societățile nou înființate. Astfel, dacă în cazul celor nouă firme desființate capitalul total a fost de 24.000 de lei (240 de milioane de lei), cele opt societăți înființate în prima lună a acestui an de către oameni de afaceri din străinătate au în total un capital de doar 1.400 de lei (14 milioane de lei). Potrivit datelor de la ONRC, la sfârșitul anului 2013 în județul Suceava erau 1.592 de firme cu participare străină la capital, cu o valoare totală a capitalului subscris de 1,43 milioane de lei (14,3 miliarde de lei vechi).
Din datele statistice publicate de Registrul Comerțului, în prima lună a anului au fost înregistrate 205 de înmatriculări noi de persoane fizice și juridice, mai mult decât în luna ianuarie 2013, când numărul înmatriculărilor noi a fost de 174.
Scăderi semnificative s-au înregistrat la numărul societăților care și-au suspendat activitatea sau au fost dizolvate luna ianuarie 2014, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în prima lună a anului trecut s-au înregistrat 100 de suspendări de activitate ale unor firme, în luna ianuarie 2014 au fost doar 46 de suspendări. De asemenea, numărul dizolvărilor de societăți a scăzut cu 57,35%, de la 68 în luna ianuarie 2013, la 29 în ianuarie 2012.
Tot în luna ianuarie a acestui an au mai fost înregistrate și 209 de radieri de firme din Registrul Comerțului.
Din raportul Oficiului Național al Registrului Comerțului mai reiese faptul că 11 societăți sucevene au intrat în insolvență pe parcursul primei luni din acest an. În luna ianuarie din 2013, numărul firmelor din județul Suceava care au intrat în procedură de insolvență a fost de 40.