Astăzi, cetățeanul de mijloc este, în neștiința sa, pradă ușoară unui fenomen care acționează atât de hotărâtor în viața sa, încât are posibilitatea să-i influențeze prezentul și să-i stabilească viitorul.
Astăzi, „noua” televiziune, prin mesajele ei furtunoase, își bombardează fără milă și fără încetare victimele sale, telespectatorii creduli. Îi bombardează mai ales cu critici și acuzații împotriva tuturor acelora care au constituit până de curând reazem grecului contemporan și, în genere, al creștinului ortodox:
– împotriva căsătoriei și familiei, deoarece se bazează pe tirania „tatălui stăpân”, pe „constrângerea sexuală și economică” a „muncii neplătite” a femeii și pe „lipsa de înțelegere” în privința nevoilor trupești și psihologice ale copiilor;
– împotriva maternității (a calității de mamă), deoarece împiedică „libertatea”, „întregirea personalității” și „dreptul la muncă și la dragoste” a femeii;
– împotriva istoriei, deoarece este purtătoarea „șovinismului”, „naționalismului”, „prejudecăților” și a „urii”;
– împotriva patriotismului, deoarece este „rasist” și „fascist”;
– împotriva creștinismului, deoarece este fie învechit, fie de origine evreiască, fie animat de antifeminism, fie pentru că morala lui „constrânge” orientările sexuale „firești” ale omului și se împotrivește „libertății” sale și a „dreptului” său la homosexualitate sau hedonismului „eliberator”;
– împotriva modului apusean de gândire și de viață, deoarece „distruge natura”, „contaminează mediul”, „distruge planeta” etc.
Este vorba despre un adevărat război de idei care, chiar dacă se desfășoară în spațiul gândirii – și mai ales în spatele unor cugetătoare și sfinte măști ale celor mai înalte noime și idealuri – nu încetează a fi război. Armele lui sunt: „umanismul”, „drepturile omului”, „iubirea față de om”, „eliberarea” și „demnitatea” omului, „îmbunătățirea condițiilor de viață ale omenirii”, „pluralismul”, „libera circulație a ideilor”, „libertatea cuvântului”, „non-violența”, „dreptul la autodeterminare”, „toleranța”, „restabilirea adevăratei istorii”, „respectul față de alteritate”, „dreptul la diversitate”, „evoluția”, „auto-îmbunătățirea” și „schimbarea de gândire”, „schimbarea de mentalitate”, „lărgirea conștiinței”, „echilibru în oameni și în natură”, „salvarea planetei”, „salvarea lumii a treia”, „împărțirea echitabilă a energiilor planetei” etc.
Acest război „nevăzut” reușește tacit, fără vărsare de sânge și pe neobservate, un lucru pe care, în ciuda măcelurilor, sălbăticiilor și barbariilor, nici un război convențional nu l-a izbutit atât de bine în istoria omenirii: să schimbe din temelii modul de gândire al unei uriașe părți de populație, indiferent de vârstă, și totodată îi convertește la o concepție nouă despre om și despre lume – aceasta fără să întâlnească împotriviri, obstacole sau rezistență.
„Noul iluminism”
Cu toate că, în adevăratul sens al cuvântului, s-a dezlănțuit în țara noastră, acest război nu constituie un fenomen local, nici nu se desfășoară exclusiv prin televiziune. Este vorba despre un fenomen multilateral cu acoperire globală, în spatele căruia se ascunde o concepție nouă despre om și lume, așa numitul „Nou iluminism”. Pentru a se impune, „Noul iluminism” a declarat unilateral război împotriva „vechii” gândiri și a „vechii” realități, cu viziunea unei Noi Ere. Teoreticienii „Noului iluminism” numesc eufemistic acest război „deconstrucție”. Îl mai numesc, încă și mai eufemistic, „distrugere creativă” – pe motiv că, deși procesul ajută la distrugerea „vechii” gândiri și a „vechii” lumi, contribuie totodată la crearea unei „noi” gândiri, care va ajuta la instaurarea pe întreaga planetă a Noii Ere. Într-adevăr, așa cum confirmă Edgar Morin, gânditor al Noii Ere, războiul „Noului iluminism” împotriva „vechii” gândiri este generalizat. „Deși lupta în sine are o natură de descompunere, este totuși parte a nașterii chinuitoare. Astăzi lupta se duce peste tot, în fiecare imperiu, națiune, clasă, etnie, grup, persoane fizice, între două moduri de gândire, de comportament, de acțiune…”[1].
Autoimpunându-se ca antropocentric, „Noul iluminism” îl cheamă pe om să se „elibereze de legăturile trecutului”, așa încât să primească raționalismele „politic corecte” – golite complet de orice noimă morală și religioasă –, „idealurile” lui, care sunt: „drepturi egale pentru ambele sexe, familii monoparentale, pilula «auto-avortivă», «închirierea» de pântec străin, experimentarea pe embrioni, prelevarea de țesuturi și comercializarea lor, drepturile homosexualilor, «moartea demnă», eutanasia, legalizarea sinuciderii și pedeapsa cu moartea…”[2].
Este limpede că, aplicându-se aceste „idealuri”, vor fi răsturnate din temelii toate aspectele modului de viață occidental și se va configura o nouă realitate, o nouă civilizație, o Nouă Eră. Cu toate acestea, neliniștitoare sunt următoarele lucruri paradoxale și contradictorii: în ciuda „antropocentrismului” său, „Noul iluminism” nu a ezitat să declare unilateral acest război, în neștiința omului însuși și, mai ales, împotriva gândirii lui – în timp ce „idealurile” lui căzute, exprimate bombastic, care-l desfrânează pe om, le întoarce direct împotriva însăși existenței omului. Pentru că acestea fie exclud nașterea lui, fie o întrerup, fie comercializează țesuturile lui – exterminându-l înainte de a se naște, fie îl golesc din punct de vedere sentimental, fie îl fac victimă celor mai întunecate patimi ale sale, fie îi grăbesc moartea, fie – iarăși – își epuizează „umanismul”, „toleranța” și „dragostea” lor asupra ucigașilor lui.
[1] Edgar Morin, „Lăsând secolul al XX-lea”, trad. Α. Filippatos, Εditura RΟΕS, ediția 3, Αtena 1998, p. 339.
[2] Μ. Malachi, „The Keys of This Blood”, Ed. Touchstone, 1990, pp. 339-340.
(Dafnis Varvitsiotis, cercetătoare istorică, articol apărut în revista „Parakatathiki” nr. 26, sept.-oct. 2002, Sursa, www.familiaortodoxa.ro )
